Asasinatul trebuia comis rapid

Explozia avusese loc aproape de miezul nopții, într-o zi de miercuri. Patronul unei importante firme de produse cosmetice părăsise clădirea unde își avea sediul compania pe care o conducea și intrase în mașina personală – un Mercedes negru –, introdusese cheia în contact, o răsucise și imediat mașina sărise în aer, mistuindu-i trupul într-o vâlvătaie uriașă.

Două luni ne-a dat de furcă, mie și lui Miron Stratilat, cazul acesta ieșit din comun. Explozia unui autoturism-capcană era ceva nou pentru bucureșteni; evenimentul ­propulsa orașul printre metropolele lumii în care astfel de întâmplări erau la ordinea zilei.

Nu reușeam să prindem nici un fir. Miron Stratilat se tânguia câteodată, când apucam să înfulecăm câte un hamburger în vreun McDonald’s:

– Las-o baltă, Șefu’ scump! Aici e belea mare, ne culeg cu năvodu’ din Dâmbovița. Când intru în mașină și bag cheia în contact zic Tatăl nostru în gând și de-abia pe urmă o răsucesc, de frică să nu sar în aer și să mă răzuie cu fărașul de pe pereți.

Și totuși, există un fir care nu duce însă prea departe. Chiar lângă firma de cosmetice se află studiourile unei televiziuni particulare. Ca să-și regleze aparatul, un operator filmase pe fereastră piața luminată feeric, cu câteva minute înainte de tragica întâmplare. În filmulețul respectiv se dis­tinge cu claritate cum patronul intră în mașină, se zăresc explozia, flăcările, oamenii îngroziți care se strânseseră. Totul era normal în acea peliculă pe care o văzusem de zeci de ori și care fusese dată și la televizor – operatorului îi pu­sese Dumnezeu mâna în cap, se umpluse de bani. Și totuși, ceva mă contrariase de la bun început. În filmulețul cu pri­cina apăreau mai multe mașini parcate, printre care și un BMW luxos. Era singura mașină care avea la volan pe cineva, al cărui chip nu se zărea. Însă numărul mașinii se vedea cu claritate. Cel din mașină nu se repezise să îngroașe numărul curioșilor. Rămăsese la volan iar apoi, fără grabă, pornise mașina și se îndepărtase.

Pentru Miron Stratilat fusese o joacă de copii să afle al cui este luxosul automobil – al unui om de afaceri onorabil. Dar ce căuta acolo la ora aceea? O simplă întâmplare? În repetate rânduri, în ziarele și la televiziunile în care pompa cu generozitate bani pentru publicitate, se lăudase cu un program riguros de viață, astfel încât să fie mereu într-o formă fizică excepțională – la ora 22 în pat, deșteptarea la ora 6, gimnastică o jumătate de oră și la 8 la slujbă. Oricât îi scotociseră gazetarii biografia nu-i puteau pune nimic în cârcă. Un puternic al zilei, cu o viață ireproșabilă.

– Cu ăsta chiar ne frângem gâtu’, se lamenta partenerul meu. Ne zboară din poliție cu un simplu telefon.

I-am dat totuși târcoale timp de două luni, ca niște fiare ademenite de o momeală ce le pare și ispititoare și primejdioasă. Dar tocmai când peste povestea asta începuse să se aștearnă uitarea, i-am cerut onorabilului om de afaceri să ne primească.

Secretara ne-a poftit imediat să intrăm, spre regretul lui Stratilat care ar fi vrut să-i mai contemple formele migălite de cineva deosebit de inspirat. În uriașa și somptuoasa încăpere în care am pătruns ne-am simțit ca niște gângănii nimerite din greșeală. Marele om s-a ridicat de la giganticul său birou pe care domnea o ordine desăvârșită și ne-a venit în întâmpinare – o personalitate puternică, plină de energie, care știe să se bucure de tot ceea ce-ți poate oferi bogăția.

– Cu ce vă pot fi de folos?

– Anchetăm cazul patronului mort în automobilul-capcană.

– Săracul! Ce moarte cumplită! L-am cunoscut, am făcut și afaceri împreună. Dar ce legătură am cu dispariția lui?

– În noaptea în care a fost omorât vă aflați în apropiere de firma lui?

Tresare sau e doar o părere?

– A, da… Avusesem niște treburi prin zonă. Nu-mi place să întârzii până la astfel de ore dar, de data aceea, făcusem o excepție. Dar ce vreți de la mine? Doar nu vreți să m-acuzați de moartea acelui sărman. Numai că m-aflam prin împrejurimi? E cam subțire… Habar n-am să pun un explozibil sub o mașină.

E din nou sigur pe el; în glasul lui e aroganță și ironie.

– Mai țineți minte ce-ați făcut în dimineața acelei zile?

– Cum să mai țin minte? Au trecut doar atâtea săptămâni!

Din nou pare cuprins de o ușoară neliniște.

– Ce-i obrăznicia asta? Cum vă permiteți să mă luați pe mine la întrebări? Cine-i șeful vostru? O să-i dau imediat un telefon!

Miron Stratilat îmi spune printre dinți:

– Ce ți-am zis? Ne zboară! În cel mai bun caz ne pune să păzim lacurile capitalei, să nu fure careva broscoii din ele.

Încerc să-mi păstrez calmul.

– Ați fost la Lufthansa și ați cumpărat un bilet pentru cetățeanul Olivier Baring. V-au recunoscut funcționarele de la ghișeu.

– Olivier Baring? N-am auzit niciodată de numele ăsta!

– De fapt, nu-l cheamă așa. Nici măcar nu i se cunoaște numele adevărat. E căutat de polițiile de pe întreaga pla­netă. Specialistul numărul 1 în automobile-capcană. L-ați angajat ca să-l elimine pe patronul firmei de cosmetice. A venit la București în acea miercuri la prânz, și-a executat misiunea și a plecat cu avionul în zori. Vă rog să nu faceți circ și să ne urmați. Din această clipă sunteți arestat.

De-abia peste câteva zile mă-ndur de partenerul meu și, pentru un hamburger, îi spun cum am aflat de Olivier Baring.

– Simplu, puiule, simplu. Patronul firmei de cosmetice pleca a doua zi din țară. Fusese o hotărâre luată intempestiv, așa că asasinatul trebuia comis rapid. În criză de timp, ono­rabilul nostru om de afaceri i-a pus la dispoziție una dintre mașinile lui. În BMW-ul care era parcat lângă firma de ­cosmetice se afla chiar Baring. Onorabilul nostru era acasă. Dormea dus sau aștepta un telefon ca să afle dacă atentatul a reușit sau nu. Nici n-a fost nevoie ca să mai verific.

– Cum așa?

– Dacă mai dai și o plăcintă cu mere, îți spun.

– Dau Șefu’ scump, dau…

– După ce patronul a murit în explozie, BMW-ul condus de Baring a fost implicat într-o coliziune de mașini pe Calea Victoriei. Un accident ușor, dar isteții de la circulație i-au făcut ucigașului plătit copii după permisul de conducere.

– Și?

– Am trimis poza lui Baring la Interpol. L-au recunoscut urgent, chiar dacă încercase să-și schimbe înfățișarea. Ce păcat că l-am avut în mână și l-am pierdut! Dar, cine știe, poate o să mai revină, dacă mai apelează cineva la serviciile lui.

– Hotărât lucru, trebuie să-mi vând hârbu’, zice partenerul meu și mestecă gânditor hamburgerul, fără să-i mai simtă gustul.

Foto: Luxxian Flair via Jalopnik (sursa: gandul.info)