Visez fără încetare…

Originalitatea se obţine numai atunci când nu o cauţi, spunea George Enescu.

Copil-minune, micul Jurjac visa să devină compozitor încă de la vârsta de 5 ani: „Lucru curios: nu ştiam nimic, nu ascultasem nimic sau prea puţin, nu am avut pe lângă mine vreo persoană să mă influenţeze şi, totuşi, de copil, am avut această idee fixă de a fi compozitor. De a fi numai compozitor”, îi declara mai târziu George Enescu (19 august 1881 – 4 mai 1955) lui Bernard Gavoty, critic muzical şi jurnalist de radio.

Născut în nordul Moldovei, satul Liveni-Vârnav, lângă Dorohoi, acesta a fost influenţat în toată creaţia sa de imaginile şi tradiţiile acelor locuri, ele servindu-i drept un punct de plecare în creație. Provine dintr-o familie unde muzica avea loc de cinste: străbunicul Enea Galin era cântăreţ la strană, înzestrat cu o voce deosebită; bunicul, Gheorghe Enescu, preot, şi el înzestrat cu o voce uimitoare. Tatăl, Costache Enescu, moştenise talentul vocal al strămoşilor săi, dar nu a dorit să practice, fiind învăţător, apoi agricultor.

La numai cinci ani, Enescu va compune prima sa lucrare “Ţara Românească”, operă de douăsprezece măsuri pentru pian şi vioară. Îndemnat de Caudell, va pleca la Viena în 1888 unde va avea parte de o educaţie muzicala vastă, studiind alături de marii compozitori ai vremii. Pe 24 iulie 1889, apare pentru prima oară în public la Slănic, ca interpret, demonstrând calităţi de virtuos violinist.

Să rămâi toată viaţa un copil e un vis frumos, dar greu de realizat. Cât mă priveşte, a trebuit să devin bărbat. Când eram mic, tata îmi spunea mereu: „Te vei nărui poate, dar vei deveni om…” Şi iată că am supravieţuit. (George Enescu – „Amintirile lui George Enescu”)

Din perioada studiilor la Paris datează cele patru „simfonii de şcoală”, Poema Română op.1 (1897) pentru orchestră şi cor bărbătesc, Sonata nr. 1 pentru pian şi vioară în Re major, op.2 (1897), Suita nr. 1, în sol minor, în stil vechi pentru pian, op. 3 (1897), Sonata nr. 2 pentru pian şi vioară în fa minor, op. 6 (1899), lucrări care i-au adus recunoaşterea tânărului compozitor.

În calitate de interpret a înfiinţat şi condus la Paris două formaţii de muzică instrumentală: un trio cu pian (1902) şi un cvartet de coarde (1904). A concertat în Germania, Ungaria, Spania, Portugalia, Marea Britanie şi SUA. Cele mai cunoscute compoziţii ale lui George Enescu datează din primii ani ai începutului de secol XX., iar printre acestea se numără cele două Rapsodii Române (1901-1902), Suita nr. 1 pentru orchestră în Do major, op.9 (compusă în 1903 şi interpretată în 1911 de Orchestra Filarmonicii din New York, sub bagheta renumitului compozitor şi dirijor Gustav Mahler) sau Simfonia nr. 1 în Mi bemol major, op.13 (1905).

Visez fără încetare… nu mai doresc decât un singur lucru pe lume: să traduc până la ceasul din urmă ceea ce freamătă în mine, să storc până la ultima picătură sucul fructului sălbatec pe care anii l-au copt. Atâta vreme cât exist vreau să cânt.

În perioada lucrului la opera sa Oedip, George Enescu a terminat o serie de lucrări simfonice şi camerale, reprezentative pentru stilul de maturitate al compozitorului: Simfonia nr. 2 în La major, op. 17 (1914), Suita pentru orchestră nr. 2 în Do major, op. 20 (1915), Simfonia nr. 3 în Do major, op. 21 (1918 – 1921), precum şi Cvartetul de coarde îm Mi bemol major, op. 22, nr. 1 (1920), Sonata pentru pian în fa diez minor, op. 24, nr. 1 (1924), Sonata pentru pian şi vioară nr. 3, în la minor, în caracter popular românesc, op. 25 (1926).

Yehudi Menuhin, Christian Ferras, Ivry Gitlis, Ida Haendel sau Arthur Grumiaux sunt doar câţiva dintre cei mai cunoscuţi violonişti care s-au perfecţionat în arta interpretativă sub îndrumarea lui George Enescu.

Pentru mine, Enescu va rămâne una din veritabilele minuni ale lumii. (…) Rădăcinile puternice și noblețea sufletului său sunt provenite din propria lui țară, o țară de inegalată frumusețe. (Yehudi Menuhin)

(sursa foto: festivalenescu.ro)

Informaţii culese de pe georgeenescu.ro