Numit după orașul său natal Caravaggio, lângă Milano, Michelangelo Merisi da Caravaggio (29 septembrie 1571 – 18 iulie 1610) a fost un pictor italian considerat precursor al stilului baroc, indiscutabil unul dintre cei mai mari novatori din istoria picturii. Caravaggio respinge ierarhia genurilor și canonul frumuseții în pictură, conceput de umaniștii care au idealizat corpul omenesc. Pentru sublinierea realismului brutal al tablourilor sale, artistul folosește un dramatic contrast de clarobscur. Scenele biblice le înfățișează ca imagini de viață cotidiană. dând astfel tablourilor religioase o dimensiune umană deosebită. Biografii s-au apucat curând după moartea artistului, încă din secolul al XVII-lea, să scrie cărți despre viața lui Caravaggio. Realitatea se amestecă în aceste scrieri cu fantezia, dar ele povestesc întotdeauna despre aventuri, scandaluri și despre destinul schimbător al artistului.

Bachus
La vârsta de opt ani și-a pierdut tatăl. Îi plăcea să deseneze cu cărbune și în 1584 intră în atelierul pictorului milanez Simone Peterzano. Se dovedește a fi un elev talentat și sârguincios, studiază anatomia și principiile perspectivei, tehnica picturii în ulei și a frescei. Își încheie ucenicia după patru ani și părăsește atelierul maestrului său, cu dorința de a cunoaște operele marilor maeștri florentini și venețieni. După mai multe peregrinări, în 1592 sosește la Roma. Petrece zilele lucrând intens, iar nopțile hoinărind prin cartierele rău famate, ia contact cu oamenii simpli pe care îi redă pe pânză. Diminețile se străduiește să-și vândă picturile în fața bisericilor pentru câțiva bani, seara obține o cină pentru un portret realizat pe loc, sub ochii uimiți ai birtașului.
Soarta artistului se schimbă atunci când Pandolfo Pucci, juristul Curții Romane, îi oferă protecția în schimbul pictării unor tablouri. Pentru Caravaggio „protecție” înseamnă exploatare. De aceea, fuge luând-o cu el pe frumoasa Alexandra, pupila lui Pucci, dar această aventură amoroasă nu va avea viitor. Lucrează pentru puțin timp în atelierul pictorului din Siena, Antiveduto Grammatica, abandonează însă munca de atelier pentru a se arunca iar în vâltoarea „vieții adevărate”.

Sacrificiul lui Isaac
Scriind despre Caravaggio, istoricul de artă André Chastel afirmă printre altele: „Arta lui Caravaggio a constituit saltul cel mai important în întreaga istorie a picturii italiene. Esența picturii sale, care nu cunoaște niciun fel de tabu, nu este atmosfera, vibrația culorilor sau farmecul formelor – toate acestea par a fi de la sine înțeles -, ci prezența reală, aproape fizică a trupurilor, a masei corpurilor și detaliilor”. Această revoluție, cu deosebite consecințe pentru arta europeană, a însemnat apariția curentului pictural internațional numit „caravaggism”, care s-a dezvoltat în mod diferit, în funcție de specificul fiecărei țări. Bazele caravaggismului olandez au fost puse de Hendrick Terbrugghen, care între anii 1604-1614 a trăit la Roma și s-a întâlnit personal cu Caravaggio, și de Dirck van Baburen. Influența maestrului italian poate fi observată și la Frans Hals sau Jan Vermeer van Delft.*
Imagine cover: „Băiat cu un coş de fructe”
Imagini de pe: wikipedia.org
*sursa: wikipedia