Diana Serena Bunea 
Vineri, 17 iunie 2022, Consulatul general al României la Montreal a găzduit vernisajul expoziției de pictură intitulată Flori, Culoare, Armonie al artistei plastice Ofelia Armașu. Expoziția poate fi admirată timp de o lună de zile de toți cei care trec pragul Consulatului, cu intenția de a oferi emoție și zâmbete.
În deschidere, ne-a vorbit Excelența sa, Consulul general al României la Montreal, doamna Cristina Marinescu, proaspăt investită în această funcție. Doresc să îi adresez pe această cale, în numele meu personal dar și al comunității noastre, calde mulțumiri pentru primirea călduroasă, aproape familială și pentru organizarea excepțională a acestui eveniment cultural. În continuare, doamna Otilia Tunaru, directoarea școlii Junimea Română din Montreal, a introdus un moment artistic prezentat cu emoție în glas și gingășie de elevii școlii noastre, povestea legendei florilor. Doamna Adina Vukovic, profesoară de limba și cultură română la Școala Junimea Română din Montreal, i-a îndrumat și pregătit pe copii. Marco, băiatul doamnei Adina Vukovic, ne-a surprins și încântat cu o remarcabilă compoziție proprie la pian.
Lucrările expuse includ patru picturi pe format mare (73”x54”) și alte 15 pe format mijlociu (43”x54”), majoritatea fiind inspirate de o paletă diversificată de flori – ciulini, iriși, anemone, maci, flori de câmp. Printre exponate apare timid și o icoană – „Grădina Maicii Domnului” (format mare) –, precum și lucrarea „Maternitate”, amândouă probe ale existenței umane în armonie cu natura.
Picturile Ofeliei Armașu de la acest vernisaj s-au conturat treptat în timpul pandemiei, dupa cum mi-a mărturisit artista, perioadă de izolare, în care pasiunea creatoarei nu s-a estompat ci dimpotrivă, a explodat, culorile s-au revărsat pe pânză, asemenea cuvintelor unui poem, ecou al intensității trăirilor sufletești. Fiecare tablou ne trezește o emoție vie, ne inundă sufletul de bucurie. Fiecare lucrare în parte conține un detaliu revelator. Tehnica picturilor este de tip guașă, câteva lucrări cu influențe Matisse, simboluri tradiționale românești, emoție sub formă de culoare…
Printre invitații de seamă la acest vernisaj s-au numărat Părintele Nicolae Stoleru, artista Eva Halus, jurnalista Ana Maria Surugiu.
Personalitate complexă, cunoscută în comunitatea noastră ca pictoriță de icoane pe sticlă și profesoară de pictură, la Școala Junimea Română, Ofelia Armașu numără, până în prezent, mai mult de 20 de expoziții colective și personale atât în Canada cât și în Statele Unite. Printre acestea, aș enumera doar câteva: la Musée des métiers d’art du Québec, Ambasada României, Primăria Montrealului, Maison de la culture Boucherville, Collège Sainte-Marcelline, Manoir Rockland, Catedrala Sfântul Ioan Botezätorul din Montreal etc., cât și în Statele Unite (Descent of the Holy Church, Philadelphia) și în România, unde câteva dintre icoanele Ofeliei Armașu se găsesc pe site-ul Muzeului de icoane pe sticlă din Sibiel.
Un moment memorabil îl reprezintă vizita oficială, din 2016, a unor oameni de cultură din comunitatea noastră la Parlamentul de la Quebec. În cadrul acestei vizite, Ofelia Armașu a donat instituției o icoană pe sticlă intitulată „La Sainte Trinité”. Lucrarea este expusă în Parlamentul provincial. „La Sainte Trinité” (Sfânta Treime) a fost introdusă în 2010 într-un manual pentru elevii de secondaire II, numit „Éthique et culture religieuse” (Colecția Réflections, Editura Chenelière Éducation).
Ofelia Armașu a dăruit multe dintre lucrările sale – peste 300 –, deoarece ea este de părere că „icoana fiind un dar de la Dumnezeu, trebuie să rămână un dar”.
Artista noastră a venit pe lume în anul 1932 la Silistra (Bulgaria de azi). O parte din copilărie, petrecută în satul natal și la Câmpina, i-a marcat destinul, așa cum aflăm chiar de la Ofelia Armașu. Ca profesie a fost inginer agronom, dar pasiunea pentru pictură a însoțit-o întreaga viață. În anul 1987 emigrează în Canada.
Voi adăuga câteva fragmente din interviul acordat de Ofelia Armașu pictoriței și poetei Eva Halus în aprilie 2018, interviu inclus în volumul Convorbiri cu personalități din Montreal II.
„Eva Halus: Ofelia Armașu, care este cea mai frumoasă amintire a dumneavoastră din copilărie?
Ofelia Armașu: Prima amintire frumoasă este când mai eram la Silistra și mergeam cu trăsura la via bunicilor. Nu pot să nu amintesc și Castelul Iulia Hasdeu, de la Câmpina (în 1936 am venit cu familia acolo). O parte din copilărie și adolescență am petrecut-o la Câmpina, casa în care locuiam fiind așezată între Castelul B.P. Hasdeu și casa pictorului Nicolae Grigorescu. Așa l-am cunoscut pe Gheorghe Grigorescu cu soția sa, fata poetului Alexandru Vlahuță. Fata lui Gheorghe Grigorescu, Domnica Grigorescu Stanciu, nepoata pictorului Grigorescu deci, mi-a fost pentru un an profesoară de desen la Liceul Teoretic din Câmpina. Încărcată de spiritualitatea acestor locuri, dragostea mea pentru pictură a înflorit mai târziu în pictura de icoane pe sticlă. Mergeam pe urmele locurilor unde a pictat Nicolae Grigorescu, iar Castelul Hasdeu, care era devastat după război, era locul meu de reculegere și de cercetare. Peisajul era romantic la Câmpina, numai pomi, lanuri de porumb și, mai departe, școala de planoare. Pe acolo treceau vitele la păscut și pe-nserat, veneau singure înapoi, fiecare stătea în fața porții casei ei, așteptându-și stăpânul. Era o altă viață… Acum, acolo sunt cartiere de vile și blocuri.
Apoi, nu pot să nu amintesc că l-am întâlnit pe Regele Mihai, de trei ori – a treia oară în avion. Prima dată aveam șase ani și eram cu tatăl meu, ofițer în Armata Regală în regimentul de elită Carol Caraiman, când Regele Mihai, pe atunci Voievod de Alba-Iulia, patrona Liceul militar din Breaza. A doua oară, în 1947, un Volkswagen s-a oprit în fața casei noastre, care era lângă șosea (pe atunci șoseaua națională DN1 trecea prin Câmpina) și din el a coborât regele cu un câine lup și aghiotantul său. Aveau o pană de motor. Nu mică ne-a fost mirarea mamei mele și mie când ordonanța a venit în fugă în casă strigând emoționat: „Coniță, Maiestatea sa cere o căldare de apă!”. Regele Mihai a luat găleata cu apă pe care a turnat-o în rezervor, a mulțumit și a plecat mai departe la Sinaia.
Mai este o amintire pe care aș vrea s-o menționez, care este cea mai tristă amintire. Eram pentru o lună la Sighetul Marmației în 1940. În urma Dictatului de la Viena, urma ca Transilvania să fie cedată Ungariei. S-a dat dispoziție ca armata română și populația care dorește să părăsească Transilvania în 24 de ore. Deși tratatul prevedea să nu se tragă în populație, la gara din Oradea Mare, armata hortistă a tras în vagoanele care părăseau teritoriul. Începând de a doua zi, peste tot, școli, locuri publice etc., pe harta României regiunea Transilvaniei era acoperită cu o pânză neagră, ca semn de doliu, situație care a durat până în 1944, când Transilvania a revenit României.”
EH: Ați predat cursuri de icoane pe sticlă la Biserica Elkins Park (Coborârea Sfântului Duh) din Pennsylvania și la Școala Junimea Română din Montreal.
OA: Da, am predat în America în cadrul taberelor de vară organizate de această biserică ortodoxă română, din 2008 până în 2015. Între 2012 și 2017, la inițiativa mea, am predat cursuri de icoane pe sticlă și copiilor de la Școala Junimea Română. Clasele nu erau mai mari de 8-9 elevi, pentru că voiam să-i pot iniția cum trebuie în tainele picturii pe sticlă. Înainte de asta, prin 2009, am dat cursuri și la Biserica Înălțarea Domnului din Montreal.
EH: Ce ne puteți spune despre icoanele pe care le pictați?
OA: Am trăit cu amintirea timpurilor de altădată ale satului românesc, așa cum l-am cunoscut eu. Primii ani de imigrare și de integrare sunt foarte grei. Am trecut prin multe situații dificile în regimul comunist, am cunoscut momente de cumpănă aici. Am simțit nevoia să onorez divinitatea care m-a ajutat. Am simțit că o mână m-a trecut peste necazuri și m-a ajutat să mă ridic. Ca să scriu o icoană, trebuie să fiu liniștită sufletește, să nu am niciun resentiment față de cei din jurul meu. Când lucrez, sunt ruptă total de ceea ce se întâmplă în jurul meu. Sunt numai eu și icoana. Am expus lucrări care au necesitat câte 7-8 ore de lucru pe zi fără întrerupere, deoarece sunt ample ca tematică și mari ca dimensiuni, până la 80 de cm. După ce termin și văd că am obținut ceea ce am simțit, am o stare de epuizare plăcută, o liniște sufletească.
Pentru a picta icoane pe sticlă am citit foarte mult, m-am documentat despre perioada apariției creștinismului, de la aspecte sociale, economice și politice ale vremii, până la vestimentație, inclusiv istoria Bizanțului, unde în secolul al III-lea a apărut iconografia (pictura icoanelor). Astfel am pictat singură compozițiile mele, după propriile mele studii și interpretări.”
Iată că în spatele artistului se conturează un Om cu experiențe bogate, amintiri, trăiri, dezamăgiri și pasiuni. Fiecare lucrare păstrează o fărâmă din sufletul artistului, așa cum afirma Van Gogh: picturile au o viață a lor care derivă din sufletul artistului.
Surse:
Icoana, oglinda asufletului. Dialog cu pictorița Ofelia Armașu — www.accentmontreal.com
__________
Diana Serena BUNEA este corespondent al revistei „Literatura de azi” în Canada
