Literatura de azi
Romancier și avocat român interbelic, cunoscut mai ales pentru scrierile sale evocatoare ale copilăriei și adolescenței, Ionel Teodoreanu (6 ianuarie 1897 – 3 februarie 1954) şi-a câştigat existenţa ca avocat, dar a rămas fidel literaturii. Scrisul i-a ocupat cea mai mare parte a timpului liber, iar cele mai multe cărţi ale sale s-au născut în lungile zile de vară, când, obosit să pledeze în procese, se retrăgea împreună cu familia la Mănăstirea Agapia din Neamţ. Acolo, în cerdac, scria până după-amiază. Tot acolo se plimba cu soţia sa (născută Maria Ştefana Lupaşcu, ea însăşi scriitoare, având pseudonimul Ştefana Velisar) sau se juca cu cei doi copii ai săi, Ştefan şi Osvald Teodoreanu.
Doi ţărani salutară cu o arhaică solemnitate pe viitorul stăpîn al moşiei. Mişcarea vastelor pălării învălui pe Dănuţ cu epicul vînt al gloriei. Se opri în mijlocul şoselei ca un gladiator aclamat în arenă cu călcîiul pe trupul biruitului, avînd drept scut zmeul, drept lance sfoara al cărei fuior îl strîngea în pumnul răpezit îndărăt.
― D-apoi nu te doboară, boierule, namila asta? întrebă unul din ţărani.
― Pe mine?!
Dănuţ tocmai isprăvise clasele primare. Era licean în vacanţă.
― Mai bine hai de i-om da boierului o mînă de-ajutor să-l suie, se amestecă în vorbă celălalt ţăran, apropiindu-se de zmeu.
― Da mare-i! se minună el. Cît o fereastră boierească!Dănuţ se simţi mîndru că zmeul e al lui şi umilit că e mai mare decît el. Instinctiv ― cum ocoleşte o femeie măruntă vecinătatea celor înalte ― se îndepărtă grav, măsurînd şoseaua cu pasul. Zmeul rămase arestat între cei doi ţărani.
― Opreşte, boierule, că nu bate vîntul dintr-acolo; întoarce-te-napoi, porunci sfătos unul dintre ei.
Dănuţ se codi o clipă, cercetă zările, se încruntă cu demnitate, ca frămîntat de socoteli adînci, de răspunderi… şi se supuse. În goana mare trecu pe lîngă zmeul atent, şi fugi, şi fugi depănînd sfoara între degete. În urma lui mosorul se zbătea ca un guzgan epileptic.
(„La Medeleni – Hotarul nestatornic”)
Imagine de pe: libris.ro
