Venerabilul

A fost, prin excelență, un creator de tipuri caragialeene, și poate că, într-o măsură, caracteristici ale lui Trahanache sau Dumitrache Titircă sunt decelabile și în alte roluri de-ale sale, goldoniene, gogoliene, molierești sau în piese românești ce-i ofereau naturi fruste: Tache, Ianke și Cadîr, Vis de secătură, În Valea Cucului. Dar admirându-i modul de a făuri o medalie din bronz autohtonist, ar fi nedrept să-l limităm, chiar și în rame superlative, la un tip unic. Căci a fost un artist multilateral, care a știut să valoreze și subtila poezie mussetiană din Fortunio, lirismul cehovian amărui al Livezii cu vișini, sau tragismul din Furtuna lui Ostrovski. – Revista Teatru

Figură fabuloasă a teatrului românesc, aşa cum a rămas în memoria culturală colectivă, Alexandru Giugaru (23 iunie 1897 – 15 martie 1986) urmează Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti şi cum, în vremea aceea, în pauzele de la cinematograf, actorii de comedie obişnuiau să distreze publicul, Giugaru se angajează într-o astfel de trupă de comedie sub numele de Sandi Huşi (Huşi este oraşul natal), devenind repede cunoscut spectatorilor din cinematografele de cartier, în special celor ce frecventau „Marna” de pe Griviţei. Sică Alexandrescu îl remarcă şi îl aduce, sub numele său real, pe scena Teatrului Naţional din Capitală, alături de Birlic, Beligan, Timică, Marcel Anghelescu, Costache Antoniu, Sonia Cluceru, Ion Talianu…

O prietenie de o viaţă avea să îl lege pe artist de un alt mare comic român, cei doi fiind mari actori de comedie ai secolului XX, nu numai din România, ci și din Europa. Grigore Vasiliu-Birlic şi Alexandru Giugaru, alias Stârpitura şi Mitocanul, porecle cu care se gratulau unul pe altul. Erau de altfel prieteni la cataramă, cuplu nedespărțit aproape în orice comedie a Naţionalului bucureştean.*

Alexandru Giugaru în rolul Trahanache cu favuridele albe, stufoase, cu zâmbetul bun, dulceag, este venerabilul, părintele urbei, unde face parte din tot felul de comitete şi comiţii. Cu sprâncenele lăsate, cu ochii holbaţi de-o lucire suspectă, nările dilatate şi buzele strânse, are o preocupare ascunsă şi uneori zâmbeşte satisfăcut. Se vede răbdarea de faţadă ce-i minează prestanţa, după cum remarcă Ion Cazaban în Caragiale şi interpreţii săi.

Memoriile Alexandrinei Giugaru despre tatăl ei sunt un  tablou care întregește imaginea unui om pentru care realismul vieţii, chiar dacă era prezentat în comedie, era o constantă: Se ducea pe la toate trupele ambulante să dea cu mătura, în speranţa că o să dea peste acest Ionescu (patron de teatru ambulant). Când, în final, s-a ajuns, l-a chemat pe taică-su la Bucuresti, ca să-i arate ce domn a ajuns. Oricum, îl anunţase în scris, printr-o scrisoare, că se făcuse actor. Şi taică-su, bunicul meu, cu un umor absolut, i-a răspuns: “Sandule, aicea or venit unii cu bâlciu si m-am uitat. Nu era niciunul ca tine pe sârma!”. Când juca la Revistă, tata se numea Giugaru Sandy Huşi. Era un tip fenomenal. Stau si mă întreb dacă eu chiar sunt progenitura lui. Tata, dintr-un sărăntoc, a devenit un om bogat. Era adorat de publicul de revistă. La un moment dat, i-a spus un coleg că ar trebui să facă teatru serios. Cum adică, el nu făcea teatru serios? Colegul chiar s-a oferit să-l susțină să dea la Institut. “Înveţi nişte versuri şi mâine te duci la examen!”, aşa l-a convins. A doua zi dimineaţă s-au oprit la o bodegă înainte de examen, să capete curaj. Şi a căpătat curaj până s-a prezentat în faţa comisiei în aşa hal încât mai lipsea să spună “hâc”. În comisie, era şi doamna Bulandra. A picat. Peste o vreme, se trezeşte chemat de doamna Bulandra. S-a dus ţanţoş la ea. Avea o insignă pe care scria artist şi pe care o ţinea la rever. El atunci era artist… de cartier! S-au întâlnit şi doamna Bulandra i-a spus: “Eşti o ruşine! Dar, uite ce e, te iau la mine, la clasă, în anul II. Şi cum ziceai că te cheamă? «Sandy Husi», i-a răspuns mândru Giugaru. Dar ce, eşti fetiţă? Faci balet? Ce nume e ăsta pentru un bărbat? Care e numele tãu? Alexandru Giugaru. Aşa să te cheme! Şi scoate-ţi tinicheaua aia din piept, pentru mine nu eşti artist.

*sursa: adevarul.ro

Imagini de pe clvfilm.wordpress.com şi certitudinea.ro