Literatura de azi 
Există patru feluri de iubire:
1. Iubirea-pasiune, a călugăriței portugheze, a heloisei pentru Abelard, a căpitanului De Vesel, a jandarmului din Cento.
2. Iubirea-gust, care domnea la Paris pe la 1760, și se găsește în memoriile și romanele epocii…
Ea reprezintă un tablou în care totul, până și umbrele, trebuie să fie trandafirii, în care nu trebuie să intre, sub nici un motiv, nimic neplăcut, dacă nu vrei să fii socotit lipsit de bună cuviință, de maniere, de delicatețe, etc.
3. Iubirea fizică. La vânătoare, se întâlnește o tarancă frumoasă și proaspătă care fuge prin pădure. Amorul întemeiat pe agest gen de plăcere e cunoscut tuturor; oricât de sec și de nefericit ar fi caracterul cuiva, pe aici se începe la șaisprezece ani.
4. Iubirea din vanitate. Imensa majoritate a bărbaților, mai ales în Franța, dorește și are o femeie la modă, așa cum ai un cal frumos sau un lucru necesar luxului unui tânăr. Vanitatea, mai mult sau mai puțin măgulită, mai mult sau mai puțin stârnită, dă naștere unor elanuri amoroase. Câteodată e vorba aici și de iubire fizică, dar nu întotdeauna; adeseori nu există nici măcar plăcere fizică.
***
Una dintre sursele cele mai comice ale aventurilor amoroase sunt falsele iubiri de la prima vedere. O femeie plictisită, dar nu sensibilă, se crede îndrăgostită pe viață, timp de o seară întreagă. Ea e mândră că a găsit, în fine, unul dintre marile elanuri sufletești după care aleargă imaginația ei. A doua zi nu mai știe unde să se ascundă și, mai ales, cum să evite nefericitul bărbat pe care l-a adorat în ajun. Oamenii inteligenți știu să vadă, adică să profite de aceste iubiri de la prima vedere. (…)
În privința femeii bănuite de nestatornicie. Ea te părăsește pentru că n-ai înlesnit cristalizarea, și poate pentru că ai în inima ei sprijinul obișnuinței. Ea te părăsește pentru că e prea sigură de ține. I-ai ucis teama, și micile îndoieli ale dragostei fericite nu se mai pot naște; neliniștește-o, și mai ales ferește-te de absurditatea asigurărilor că se înșeală.
***
Atunci când nu există dragoste, fidelitatea femeilor în căsnicie e probabil un lucru împotriva firii. Lucrul acesta împotriva firii s-a încercat să fie obținut prin teamă de iad și prin sentimente religioase. (…)
Prima dragoste a unui tânăr care intră în lume e de obicei o dragoste ambițioasă. Ea se declară rareori pentru o față blândă, amabilă, nevinovată. Cum să tremuri, să adormi, să simți în prezența unei divinități? Un adolescent are nevoie să iubească o ființă ale cărei calități îl înalță în proprii lui ochi. Numai spre apusul vieții reîncepi cu tristețe să iubești ce e simplu și nevinovat, nemaiavând ce aștepta de la sublim. Între aceste doua vârste se află dragostea adevărată, care nu se gândește la nimic în afară de sine.
„Despre iubire”, Stendhal (23.01.1783 – 23.03.1842)
(fragmente selectate şi redactate de Odilia Roşianu)
