Un scriitor despre alt scriitor

Sfârșitul lunii mai a adus și Bookfest 2017 – târgul de carte despre care unii țin să precizeze că este o expresie (doar) a consumismului și a aglomerației fără rost, dar și evenimentul pe care cei mai mulți dintre noi îl așteaptă cu nerăbdare și bucurie, din diverse motive.

Unul dintre acestea ar fi întâlnirile cu scriitorii; apoi, reducerile prețurilor la cărți și, nu în ultimul rând, atmosfera efervescentă de la (unele) lansări ce pare a sugera că se citește mult-mult. Chiar dacă statisticile se încăpățânează să contrazică această impresie.

Vineri, 26 mai, la standul editurii Librex Publishing, a avut loc lansarea celei de a doua ediții a volumul „Orbi în tranziție” semnată de Stelian Țurlea, colaborator al revistei Literatura de azi. În urma acestui eveniment, autorul ne-a declarat în exclusivitate:

E o bucurie să văd Orbi în tranziție la a doua ediție, o tristețe pentru că e o carte despre nesfârșita trecere prin deșertul tranziției care ne afectează pe toți și constat că nimic nu s-a schimbat în 14 ani de la prima apariție. Iar minunații cititori care au vorbit despre roman – Daniel Cristea-Enache, Tudor Călin Zarojanu, Radu F. Constantinescu – au ținut să spună și lucrurile acestea.

Mai jos puteți citi cuvintele spuse de un scriitor despre alt scriitor, mai exact ceea ce a rostit la Bookfest Tudor Calin Zarojanu despre Stelian Țurlea și cartea acestuia.

***

Doamnelor și domnilor,

Înainte de toate, dați-mi voie să semnalez ceva în premieră mondială, am chemat și reprezentanții Guiness Book of Records, CNN, Reuters, BBC, sunt pe drum, dar e un ambuteiaj la Arcul de Triumf, ei, bine, personajele acestei cărți sunt aici: dumeavoastră…. dumneavoastră… dumneavoastră… el… și eu.

Nu cred că puteți contesta faptul că vă aflați în tranziție, nu de mult, de altfel, doar de vreo 27 de ani, o tranziție puternică, sănătoasă, clară, cu excepția unui singur mic detaliu: n-am aflat încă spre ce tranzităm. Știți sondajele alea în care se pune întrebarea dacă România se îndreaptă sau nu într-o direcție bună, întotdeauna m-a enervat dihotomia asta exclusivă, eu, dacă aș fi întrebat – dar ce sondaj mă-ntreabă pe mine!? – aș vrea să am și a treia variantă de răspuns, cea în care cred cu tărie, și anume că România nu se îndreaptă în nicio direcție.

Dacă, pe de altă parte, ați încerca să contestați calitatea de orbi – din mândrie, presupun – ar trebui să puteți spune ce se va-ntâmpla cu Ghiță, dacă va fi cineva condamnat în procesul Hexipharma, cine va fi până la urmă grațiat și, desigur, cine-a tras în noi după 22. Și după 92, de altfel.

Bine. O dată stabilit că noi toți suntem în această carte, cred că ar fi cazul să ne întrebăm cine e cel care ne-a băgat aici și ce urmărește el. Ce urmărește un autor care scrie 2-3 cărți pe an și publică 3-4. Romane polițiste, romane mondene, cărți de călătorie, basme pentru copii, basme pentru adulți, radiografii istorice, romane de analiză psihologică, proză fantastică, nu mi-e clar de ce nu a abordat încă genul SF!

Stelian Țurlea este un om care dă pe-afară. Are atâtea idei, are atâtea povești, reale sau inventate, are o atât de mare flexibilitate stilistică, încât nu scrie ca să ne uimească – deși ne uimește –, nu scrie ca să se dea mare – deși e mare –, nu scrie nici măcar ca să ne facă plăcere – deși categoric ne face plăcere. Scrie pentru că nu poate altfel, pentru că subiectele se cer afară, țipă să iasă, să se reverse din mintea și sufletului lui – căci e un mare sentimental, deși pozează în cinic ursuz. Scria frenetic literatură chiar și în perioada în care era eminența cenușie a unei mari televiziuni și antrenorul, portarul, fundașul, mijlocașul, atacantul central, medicul, preparatorul fizic și orice altceva la Ziarul de duminică.

Avem în față o carte care anunță din primele două rânduri despre ce e vorba în propoziție. Câte romane ați citit care se petrec în mijlocul mineriadelor sau măcar pe fundalul lor? Am fost contemporani cu mari evenimente istorice, pozitive sau negative, toți scriitori de aici au fost, dar Stelian Țurlea e printre extrem de puținii care au găsit de cuviință să le reflecte cumva în cărțile lor.

Stelian Țurlea ar fi putut fi, între altele, un excelent regizor. După ce ne ademenește cu referiri la mineriadă, ne trimite la țară și în istoria relațiilor româno-maghiare! E o lungă secvență de memorialistică personală, cu personaje clar desenate, cu întâmplări în același timp banale și relevante, până când, aproape pe neașteptate, lucrurile iau o întorsătură dramatică. Și, apropo de regie, fiecare capitol se încheie cu un cârlig care te face să te arunci imediat pe următorul, să vezi ce urmează!

Evident, nu o să vă povestesc cartea. O să subliniez însă că nu e singura dată când Stelian Țurlea scrie în travesti, vorbind în numele unei tinere fete. Nu e doar un exercițiu, o demonstrație de forță scriitoricească, este, după părerea mea, o altă dovadă că subiectele și personajele îl domină și-l comandă ele pe el, nu invers.

N-am cum să nu empatizez cu această carte în care perioada de la revoluție până la mineriada din iunie 1990 se suprapune cu sofisticate și dificile aventuri personale când am scris și eu o carte cu un subiect similar! Având în vedere minunata influență pe care Stelian a avut-o atât asupra carierei mele de scriitor, cât și a celei de jurnalist, trebuie să mă-ntreb dacă nu cumva mi-a transmis telepatic… În fine, să lăsăm!

Trebuie să remarc totuși o premisă comună foarte importantă: Habar n-aveam ce se petrecuse la Timișoara, spune unul dintre personajele lui principale, ca și al meu. Ideea că în decembrie 1989 toți românii știau ce se întâmplă e la fel de greșită ca aceea că își doreau toți același lucru!

“Pe urmă au venit zilele acelea de spaimă în care nu știa nimeni ce se întâmpla și ne uitam cu toții ca proștii zi și noapte la televizor” – descrierea haosului de după 22 decembrie e detaliată și atât de bine făcută încât, retrăind momentele, ți se face pielea de găină.

Aceasta nu este prima carte a lui Stelian Țurlea despre revoluție și are personaje comune cu Iubire în decembrie 89. De fapt, cartea este – cu o expresie cam uzată – un puzzle. Aș fi tentat să-i spun mai degrabă un lego, pentru că e categoric o construcție și categoric tridimensională. În orice caz, personajele povestesc pe rând și asamblarea poveștilor lor îți oferă imaginea generală, the big picture. Sunt mai importante fundalul istoric, teroriștii, emanații, minerii, sau micile drame personale? Nici nu-mi vine să cred că am pus întrebarea! Sunt în mod evident la fel de importante și Stelian Țurlea știe să le echilibreze perfect, cu o meserie a scrisului care nu mai are de mult secrete pentru el. Aceasta este o reeditare, prima ediție a apărut acum 13 ani, nu știu cât a lucrat el pe text acum, dar romanul – cu o expresie a tatălui meu – stă în picioare! Felicitări!