Literatura de aziLiteratura de azi
24.03.2016

Un răsunet cât un imn

Poemul „Un răsunet” al lui Andrei Mureșanu, redactat și publicat în timpul Revoluției de la 1848, a fost pus pe note în ziua în care autorul l-a recitat câtorva prieteni brașoveni, fiind cântat pentru prima oară într-o grădină din Schei. După accea, Anton Pann a compus muzica, devenind astfel actualul imn al României, „Deşteaptă-te române”. A fost interpretat cu ocazia fiecărui conflict în România, datorită mesajului de patriotism și de libertate pe care îl poartă în el. Așa a fost și în timpul Revoluției române din 1989, când, practic, instantaneu și generalizat a fost cântat ca un adevărat imn național, înlocuind imnul (cu versurile adaptate în regimul comunist) „Trei culori”.

Pe 24 martie 1990, devine în mod oficial imnul naţional al României. Pentru o vreme, a fost de asemenea imn național al Republicii Democratice Moldovenești (1917 – 1918) și al Republicii Moldova (1991 – 1994)*

Un răsunet

Deşteaptă-te, Române, din somnul cel de moarte,

În care te-adânciră barbarii de tirani!

Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,

La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!

 

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume

Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,

Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume

Triumfători în lupte, un nume de Traian!

 

Înalţă-ţi lata frunte şi cată-n giur de tine,

Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;

Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,

Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii!

 

Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,

Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,

Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,

”Vieaţă-n libertate ori moarte!” strigă toţi.

 

Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate

Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi!

Dar noi, pătrunşi la suflet de sânta libertate,

Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi!

 

O mamă văduvită de la Mihai cel Mare

Pretinde de la fiii-şi azi mână d-ajutori,

Şi blastămă cu lacrămi în ochi pe orişicare,

În astfel pe pericul s-ar face vânzători!

 

De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă,

Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,

Când patria sau mama, cu inima duioasă,

Va cere ca să trecem prin sabie şi foc!

 

N-ajunse iataganul barbarei semilune,

A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim;

Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,

Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!

 

N-ajunge despotismul cu-ntreaga lui orbie,

Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm;

Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,

Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm!

 

Români din patru unghiuri, acum ori niciodată

Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri!

Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată

Prin întrigă şi silă, viclene uneltiri!

 

Preoţi, cu crucea-n frunte! căci oastea e creştină,

Deviza-i libertate şi scopul ei preasânt.

Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,

Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’ pământ!

(Andrei Mureşanu)

Deșteaptă-te-române

*sursa: wikipedia

Imagine de pe istorie-pe-scurt.ro