Literatura de aziLiteratura de azi
25.12.2015

Un „predicator”

Poet, publicist şi eseist, Ioan Alexandru (25 decembrie 1941 – 16 septembrie 2000) a debutat cu poezie în revista Tribuna (1960), iar în cursul studenției a fost redactor la revista „Amfiteatru”. Obține o bursă Humboldt în Germania, recomandată de filosoful Heidegger; de asemenea, urmează cursuri de specializare în filosofie, teologie, filologie clasică (limba și literatura greacă și ebraică), istoria artei la Freiburg, Basel, Aachen și München.

Iubirea

Părtaşi suntem multor iubiri
Una singură e împlinire
Celelalte numai presimţiri
Până dăm în inima de Mire

Împodobit cu-nfăţişarea Lui
Dinspre înviere răsărindă
Pe cât în lacrimile orişicui
Voi râvni iubirea să-şi aprindă

Ce există să iubesc nespus
Oceanul stingerii de sine
Să rodească-n cele care nu-s
Răsăritul ce le aparţine

Imagine de pe pemptousia.ro