Un om, o flacără

Cuvântul caracteristic matematicii este „teoremă“. Ei bine, etimologia cuvântului provine din limba greacă şi înseamnă „spectacol“. Aşadar, la vechii greci, teorema a apărut ca o formă de spectacol. Iar spectacolul are o definiţie alarmant de simplă: tot ceea ce poate reţine şi păstra atenţia publicului. „Spectacolul“ e numitorul comun în orice profesie – că eşti preot, avocat, profesor sau actor. Trebuie să ştii să reţii atenţia. De aceea eșuează şcoala, pentru că cei mai mulţi oameni de catedră îi plictisesc pe elevi, în loc să le captiveze atenţia la ore, cu resursele pe care le au la îndemână.

Pe 1 martie ar fi fost ziua lui, a celui care a fost el însuși un spectacol. De umor, de bun-simț, de inteligență, de vivacitate, de originalitate, de cultură, de universalitate. Chiar el spunea, de fapt, că „N-am jucat pe scenă, dar m-a influenţat legătura dintre matematică şi teatru. Am reuşit chiar să înfiinţez şcoala românească de teatrologie matematică”.

Un om fără vârstă care făcea legătura între toate generațiile. Cel căruia I-a plăcut „gramatica numerelor”. Un matematician fermecat de poezie. Un matematician căruia Nichita I-a închinat o poezie. Printre puținii (singurul?) care au știut să îmbine seriozitatea savantului cu jocul.

Cuvintele care ar vrea să-l descrie pe Solomon Marcus* se simt sărace. A fost o flacără. Mai este încă.

*Solomon Marcus – 1.03.1925-17.03.2016