Începând din 1869, Ion Andreescu (15 februarie 1850, București — d. 22 octombrie 1882) avea să urmeaze „Școala de arte frumoase” condusă de Theodor Aman, devenind, mai apoi, profesor la catedra de desen liniar și caligrafie a Seminarului episcopal din Buzău. Se transferă la gimnaziul comunal „Tudor Vladimirescu”, iar, în 1875, la școala de meserii din aceeași localitate.
La sfârșitul lui 1878 pleacă la Paris și va frecventa cursurile „Academiei libere Julian”; verile pictează la Barbizon (unde se întâlnește cu Nicolae Grigorescu) sau în alte așezări rurale. O biografie ingrată, scurtă, desfășurată sub semnul condiției modeste și a bolii, caracterizată mai degrabă prin absența evenimentelor, printr-o descoperire târzie a necesității exprimării artistice, a vocației, în sensul profund al cuvântului, dublează o operă nu numai importantă ca extensie, dar definitivă, matură, constituită fără ezitări și tribulații.

Profesor de desen într-un oraș provincial, liniștit până dincolo de banalitate, Andreescu se dedică picturii cu o fervoare pe care nimic din atitudinea sa anterioară nu părea s-o anunțe. Pictura apare la tânărul solitar, înclinat spre meditație, ca explozia unei nevoi de comunicare, de exprimare, consumată superior și fără veleitățile publicității. Caracterul de introspecție, tensiunea de autoexprimare vor fi atributele întregii sale arte, remarcabil de unitare, de altfel, ca sentiment, atitudine și calitate. Contactul cu arta românească a timpului nu i-a lipsit, dar importanța unei confruntări cu problematica limbajului, tot mai ferm aduse în prim-plan de arta europeană a epocii, nu trebuie neglijată. Deși de la început lucrările pictorului român au decizia și consistența operei autentice, în ultimii ani ai șederii în Franța el apare clarificat, stăpân pe mijloace, construind spațiile cu subtilitatea cromatică pe care o dă doar desăvârșita dezinvoltură tehnică. *
„Printre pictorii români, cu siguranță nu există personalitate mai atrăgătoare ca a lui Andreescu și destin mai plin de înțelesuri ca al său. El, de fapt, a orientat definitiv arta românească” – Jacques Lassaigne

*sursa: wikipedia
Imagini de pe www.tkinter.smig.net