Un copil care citeşte – un adult care gândeşte

Ziua de naştere a celui mai îndrăgit autor de basme şi poveşti pentru copii, Hans Christian Andersen, adică 2 aprilie, a devenit în anul 1967 Ziua Internaţională a Cărţii pentru Copii şi Tineret.

Scopul acestei adevărate sărbători este acela de a insufla copiilor dragostea pentru lectură, de a le trezi interesul pentru cunoaşterea universului fascinant aflat între copertele cărţilor şi, de ce nu, de a-i ajuta să îndrăznească în crearea de noi lumi imaginare, de  poveste.

Universul copiilor şi al copilăriei reprezintă o prezenţă aproape constantă în literatură, fie că aceasta este adresată în mod direct celei mai mici vârste, fie că scrierea are drept eroi principali sau simpli martori copiii. Aceste gen literar a început să ia amploare în XIX-lea, atingând un punct culminant în secolul XX.

Din cauza dificultății în definirea literaturii pentru copii, este greu de stabilit care a fost precis începutul acesteia. În 1658 Jan Ámos Komenský a publicat prima carte informațională cu ilustrații Orbis Pictus; se consideră că aceasta este prima carte cu ilustrații publicată special pentru copii. Publicarea cărții lui John Newbery în 1744 intitulată A Little Pretty Pocket–Book, care se vindea cu o minge pentru băieți sau o perniță de ace pentru fetițe, este considerată a fi un punct de reper pentru începutul cititului din plăcere mai ales pentru copii. Înainte de Newbery, literatura pentru copii era destinată pentru informarea celor tineri, dar exista o vastă tradiție de transmitere a poveștilor pentru copii și adulți prin viu grai, și multe povestiri au fost considerate mai apoi inadecvate pentru copii, cum ar fi povestirile lui Charles Perrault, care puteau fi considerate prea familiare. În plus, o parte din literatură care nu se adresa cititorilor copii le era dată de către adulți. Printre cele mai timpurii exemple în limba engleză a acestor ficțiuni se numără operele Thomas Mallory Morte d’Arthur și poveștile lui Robin Hood.

Există câteva dezbateri referitor la ce cuprinde literatura pentru copii. În opinia unora, literatura pentru copii este cea scrisă special pentru ei, deși multe cărți care erau destinate inițial publicului adult sunt acum catalogate ca lucrări pentru copii, de exemplu operele lui Mark Twain, Prinț și cerșetor sau Huckleberry Finn. Se manifestă de asemenea și tendința contrară, în care lucrări de ficțiune, inițial scrise sau prefabricate pentru copii, sunt considerate ca fiind cărți pentru adulți. Ca martor al acestor lucruri, în anii următori, prestigioasele premii Whitbread Awards au fost acordate de două ori unor cărți ce erau destinate inițial copiilor: lucrarea lui Philip Pullman, The Amber Spyglass, și a lui Mark Haddon, The Curious Incident of the Dog in the Night-time. Premiul Nobel pentru literatură a fost de asemenea acordat unor autori care au adus mari contribuții literaturii pentru copii, cum ar fi Selma Lagerlöf și Isaac Bashevis Singer. Deseori este dificil de răspuns la întrebarea dacă o anumită carte este o carte destinată copiilor sau nu, acesta fiind și cazul Hobbitului de J. R. R. Tolkien.*

Despre autorii români care au scris proză pentru copii, puţini sunt cei care să nu fi auzit sau să nu cunoască fragmente din „Amintiri din copilărie” ale lui Ion Creangă sau din basmele lui Petre Ispirescu. Acest domeniu, chiar dacă nu exclusiv, a prezentat interes şi pentru Mihail Sadoveanu, Mircea Sântimbreanu, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Radu Tudoran, Mihai Eminescu, Alexandru Mitru, Constantin Chiriţă, Cezar Petrescu sau poezie pentru copii, scrisă de autori precum: Ion Agârbiceanu, Constanţa Buzea, Elena Farago, Octavian Goga, George Topîrceanu, Ion Slavici, Otilia Cazimir, Nina Cassian, George Coşbuc şi mulţi alţii.

Era odată un împărat puternic şi mare şi avea pe lângă palaturile sale o grădină frumoasă, bogată de flori şi meşteşugită nevoie mare! Aşa grădină nu se mai văzuse până atunci, p-acolo. În fundul grădinii avea şi un măr care făcea mere de aur şi, de când îl avea el, nu putuse să mănânce din pom mere coapte, căci, după ce le vedea înflorind, crescând şi pârguindu-se, venea oarecine noaptea şi le fura, tocmai când erau să se coacă. Toţi paznicii din toată împărăţia şi cei mai aleşi ostaşi, pe care îi pusese împăratul ca să pândească, n-au putut să prinză pe hoţi. În cele de pe urmă, veni fiul cel mai mare al împăratului şi-i zise:

– Tată, am crescut în palaturile tale, m-am plimbat prin astă grădină de atâtea ori şi am văzut roade foarte frumoase în pomul din fundul grădinii, dar n-am putut gusta niciodată din ele; acum a dat în copt, dă-mi voie ca nopţile astea să păzesc însumi, şi mă prinz că voi pune mâna pe acel tâlhar care ne jefuieşte.

– Dragul meu, zise tată-său, atâţia oameni voinici au păzit şi n-au făcut nici o ispravă. Doresc prea mult să văz la masa mea măcar un măr din acest pom care m-a ţinut atâta sumă de bani şi de aceea, iată, mă înduplec şi te las ca să pândeşti, măcar că nu-mi vine a crede că o să izbuteşti.

Atunci fiul împăratului se puse la pândă o săptămână întreagă: noaptea pândea şi ziua se odihnea; iară când fu într-o dimineaţă, se întoarse trist la tată-său şi-i spuse cum priveghease până la miezul nopţii, cum pe urmă îl apucase o piroteală de nu se mai putea ţinea pe picioare, cum, mai târziu, somnul îl copleşi şi căzu ca un mort, fără să se poată deştepta decât tocmai când soarele era rădicat de două suliţe, şi atuncea văzu că merele lipsesc.

Nepovestită fu mâhnirea tatălui său, când auzi spuindu-i-se astă întâmplare.

De silă, de milă, fu nevoit a mai aştepta încă un an, ca să facă şi voia fiului său celui mijlociu, care cerea cu stăruinţă de la tată-său ca să-l lase şi pe dânsul să pândească, şi se lega că el va prinde pe hoţii care îi făceau atâta întristare.

Timpul veni, merele începură a se pârgui; atunci fiul său cel mijlociu păzi şi el; dară păţi ca şi frate-său cel mare.

Tată-său, deznădăjduit, pusese în gând să-l taie; dar fiul său cel mai mic, Prâslea, veni cu rugăciune către tată-său, şi-i zise:

– Tată, atâţia ani l-ai ţinut, ai suferit atâtea necazuri după urma acestui pom, mai lasă-l, rogu-te, şi anul acesta, să-mi încerc şi eu norocul.

(fragment din „Prâslea cel voinic şi merele de aur” de Petre Ispirescu)

*sursa: wikipedia

Imagine de pe: philareads.org