Ramona Müller
„…Regele a intrat în sala cea mare de lectură pe la orele trei după amiază, fără a fi anunţat… numai atunci s-a observat prezenţa Regelui şi studenţii s-au sculat în picioare. «Citiţi mai departe» le-a zis Regele, făcând semn să stea jos. După ce a terminat înconjurul sălii a plecat. Avea figura radioasă de mulţumire.” scria Constantin Rădulescu-Motru, primul bibliotecar al Fundaţiei regale Carol I.
Adevăratele dimensiuni ale unui act cultural, în viaţa societăţii umane pot fi înţelese doar după trecerea timpului, importanţa acestuia măsurându-se retrospectiv, după ce efectele sale s-au desăvârşit.
Progresul culturii în România a fost susţinut şi de tradiţia transmisă de vechi ctitorii, mănăstiri sau biserici. În contextul secolului al XIX-lea, înfiinţarea Fundaţiei Universitare „Regele Carol I” a constituit un prim pas în susţinerea procesului civilizator al poporului român. Primul nostru monarh, cu un veritabil simţ al datoriei, considera regalitatea aservită ţării. Din această cauză, pentru dezvoltarea morală a naţiunii, înfiinţarea Bibliotecii Centrale Universitare reprezintă „…un cadou regesc făcut de un rege de o mare inteligenţă care a ştiut să strângă o parte din naţiune în jurul unor idei mai largi şi al unor ocupaţii mai elevate decât cele ale eternei politici“- dezvăluia Marie G. Bogdan după o vizită la Biblioteca Fundaţiei, în 1929.
Rolul unei biblioteci este de a consemna neîntrerupt etapele evoluţiei din diferite domenii, în acea epocă biblioteca îndeplinea o funcţie socială servind binelui obştesc. Prioritatea naţională pentru Carol I o constituia renaşterea naţională, ce nu se putea înfătui decât prin contribuţia tinerei generaţii de atunci, în special a studenţilor: „…acest popor şi această ţară nu se pot întări decât sprijinite pe un tineret care să se pregătească, cu deosebită înălţare sufletească pentru viaţa de mâine.”
La 3 mai 1891, într-o scrisoare adresată Preşedintelui Consiliului (Lascăr Catargiu), Regele Carol I motiva scopul creării acestei instituţii: „Urmând pilda bunilor demni din trecut, şi spre amintirea faptelor împlinite în acest pătrar de veac, vroim a înfiinţa un aşezământ spre binele tinerimii universitare de la toate universităţile din Ţară, al cărui scop va fi de a procura studenţilor un loc de întrunire, înzestrat cu o bibliotecă totdeauna deschisă, unde vor putea satisface iubirea lor de studiu; de a veni în ajutorul acelora dintre dânşii care întreprind lucrări speciale sub direcţiunea profesorilor lor, sau pentru tipărirea tezelor, cum şi de a da subvenţiuni acelora, care din lipsă de mijloace, ar fi siliţi să întrerupă studiile lor în dauna culturii generale a Ţării.” Astfel, în viitorul Mic Paris, se va înălţa din fondurile personale ale regelui Biblioteca Centrală Universitară Carol I, o operă arhitecturală construită după planurile lui Paul Gotteaureau, clădire ce a devenit rapid un simbol cultural european, ce îşi păstrează şi astăzi nota definitorie în spaţiul urbanistic bucureştean. Inaugurată la 14 martie 1895, biblioteca se putea compara la acea vreme prin dotare şi prin prezenţa distinctă, prin spaţiile de lectură vaste ce ofereau acces neîngrădit la informaţie cu cele mai moderne biblioteci ale timpului.
După 123 de ani, această instituţie continuă şi astăzi să îşi aducă propria contribuţie în formarea tinerelor generaţii prin cărţile şi documenele complexe pe care le pune la dispoziţie, constituind un vector important la menţinerea valorilor universale.
