Teama de pericol este de o mie de ori mai îngrozitoare decât pericolul prezent, şi neliniştea pe care ne-o provoacă previziunea răului este mai de nesuportat decât răul însuşi. – Daniel Defoe
Născut în jurul anului 1660 (d. 24 aprilie 1731), în familia unui negustor pe nume Foe, un nume care printr-o coincidenţă stranie va atrage un destin special (foe=în engleză, inamic), Daniel Defoe se va dovedi un inamic al ocârmuirii din acea vreme, imposibil de redus la tăcere.
Pentru cei care au studiat istoria literaturii engleze, o întâmplare, petrecută în primii ani ai secolului al XVII-lea, atrage atenţia în mod deosebit: unul din marii scriitori ai timpului, pus la stâlpul infamiei şi ţinut legat timp de trei zile într-o piaţă publică din Londra pentru a fi batjocorit şi scuipat de trecători, a fost aclamat de aceştia, care i-au împodobit cu ghirlande locul supliciului. Cel ce fusese declarat — cum s-ar spune în secolul nostru — „inamicul public numărul unu” se transforma într-un erou popular. La scurt timp după această întâmplare, Daniel Foe adaugă particula „de” numelui lui pentru a da o notă aristocratică.
Tinerețile l-au purtat pe autor prin Spania, Italia, Germania şi Franţa, ocupându-se mult timp de negustorie şi politică. Începând din 1697, Defoe a scris numeroase eseuri, broşuri şi pamflete, fiind publicist — carieră ce începuse să fie la modă în acea vreme. Defoe s-a remarcat imediat, mai ales pentru că în scrierile lui aborda problemele cele mai arzătoare ale epocii: dezvoltarea studiilor umaniste, progresul descoperirilor geografice, avântul capitalismului, luptele religioase. Deşi a avut câţiva înaintaşi în acest domeniu, se consideră că Defoe a întemeiat gazetăria în Anglia, prin publicaţia „The Review”, care a dăinuit nouă ani (1704—1713), fiind apoi înlocuită de „Mercator”. Tot lui Daniel Defoe îi este atribuit şi “actul de naştere” al romanului modern englezesc, cel mai celebru roman al autorului rămânând “Robinson Crusoe”.

Locul lui Defoe în literatura lumii poate fi stabilit în lumina următoarei aprecieri făcute de Jean-Jacques Rousseau: „Din moment ce tot trebuie să avem cărţi, atunci după părerea mea există una care ne oferă cel mai faimos tratat de educaţie. Emile al meu va citi această carte înaintea tuturor celorlalte: multă vreme ea va trebui să constituie întreaga lui bibliotecă şi va sta întotdeauna la loc de cinste. Atâta timp cât gustul nostru va rămâne neprihănit, o să ne facă plăcere s-o citim.” Cartea la care se referea Rousseau era Robinson Crusoe.
Imagine de pe awesomebookassessment.com