Uimire

Profesoară de literatură franceză (inițial la Universitatea din București, ulterior profesor consultant la Universitatea din Craiova), traducătoare română de limba franceză, poetă și eseistă, Irina Mavrodin (12 iunie 1929 – 22 mai 2012) este semnatara unor traduceri importante, inclusiv cea a ciclului de romane În căutarea timpului pierdut a lui Marcel Proust, dar și autoare de poeme și eseuri.

Enigma

Pe norul acela stă scris
destinul meu
într-un alfabet
mie necunoscut

este o câmpie verde
cu o casă albă în mijloc
un singur copac își scutură florile
peste mormântul mamei

ce vrea să spună
această îmbinare
de semne atât de simple și
misterioase

Floarea Soarelui

Pe mormântul Ei
chiar lângă Cruce
a răsărit o Floarea Soarelui

în bezna care cuprinsese
tot universul
numai Ea
mai lumina

Începutul

Începe Ziua
Începe Cartea
Începe Lumea
și Fericită Scriu
Binecuvântată Fie
Această Dimineață
Această Lumină
Sunt Vie

Lumânările

Suntem copiii Tăi
lumânările de ceară moale
care vor să se aprindă
de la lumina Ta

ajută-ne
să ardem în noapte
atâta
cât ne va fi fost dat

***

„Cum şi cînd aţi făcut prima traducere? V-aţi ataşat în mod deosebit de ea?

Am început cu un fel de ucenicie foarte specială. Studentă fiind, Editura Univers m-a solicitat să fac ceea ce pe atunci se numea „confruntare de traducere”. Cred că era pe La Fontaine. Această operaţie de confruntare consta în a verifica minuţios textul, sintagmă cu sintagmă, pentru a depista termenii improprii, contrasensurile şi a face în acelaşi timp o stilizare. Era o muncă extraordinar de dificilă, care cerea o răbdare inimaginabilă. Eu nu mai tradusesem, nu publicasem nici o traducere. Aceste „confruntări” presupuneau o competenţă cel puţin la nivelul celui care tradusese textul, dacă nu chiar mai mare. Am lucrat în acest fel foarte multe texte de proză, de versuri. A fost un fel de ucenicie pe care acum n-o regret: o muncă obscură, anonimă, plătită mizerabil. Deci cam aşa am început. Prima traducere care mi-a fost propusă, tot de Univers, a fost Doamna de Staël; un text extrem de greu, o culegere de cîteva sute de pagini, din titlurile considerate mai importante ale autoarei. Am tradus, m-am luptat cu textul aşa cum am putut, singură am încercat să-mi reglez registrul, pentru că aceasta era problema, registrul de limbaj. Cînd cei de la editură au văzut textul, au fost foarte încîntaţi: practic nu au avut ce să-mi reproşeze, ce să-mi ceară să schimb. Şi aşa a început povestea. Ţin la această carte măcar pentru că a fost prima: gradul ei de dificultate m-a proiectat de la început într-o zonă a traducerii dificile cu probleme legate de registrul arhaizant, de limbajul oarecum desuet, probleme care m-au preocupat în continuare foarte mult, teoretic şi practic, pentru că nu peste multă vreme am avut de tradus Doamna de Sévigné. După aceea am avut texte foarte variate. Legat de ceea ce facem aici, eu nu am avut şansa ca un traducător să-mi comunice experienţa lui, măcar o părticică din ea, eu m-am luptat singură cu toată această problematică a traducerii. E adevărat că pe „confruntările” pe care le făceam, eu întîlneam o cazuistică enormă, toate tipurile de erori, dar şi soluţii reuşite şi unele artificii, trucuri de reţinut. Deci, să spunem, că mi-am făcut ucenicia în acest fel. Cred că dacă cineva m-ar fi îndrumat, eu aş fi ajuns mai repede la un fel de mic manual, mic îndrumar al meu. Tinerii studenţi prezenţi aici au o şansă pentru că noi cei cîţiva care am tradus îi îndrumăm: e o mare şansă pentru ei să-şi facă astfel ucenicia.”

(fragment din interviu acordat de Irina Mavrodin lui Muguraş Constantinescu şi publicat în „România Literară”, nr. 39/2000)

Imagine de pe wallpapers.smajliji.com