Trăind în lumina soarelui, iubind la lumina lunii

O bătrâneţe confortabilă este răsplata unei bine petrecute tinereţi. În loc de a aduce perspectiva tristă şi melancolică a degradării, ea ne-ar dărui speranţele unei eterne tinereţi într-o lume mai bună.

În ciuda vârstei necoapte, se afla pe scenă. Farmecul şi talentul îi fuseseră deja observate, iar norocul îi surâdea. A ştiut să-l primească, să-l îngrijească, să-l hrănească, în timp ce îi bucura din tot sufletul pe cei din jur.

Maurice Chevalier, cu pălăria lui ştrengărească trasă pe-o sprânceană, emblemă păstrată de-a lungul întregii vieţi, părea că este o personificare a succesului. În spatele zâmbetului cald şi etern, se ascundea însă o viaţă pietroasă, cu nenumărate prăpăstii din care s-a ridicat cu greutate.

Rănit în Primul Război Mondial, luat prizonier, suferind mulţi ani apoi de o cădere psihică din care şi-a revenit cu greu, autoizolat de lume în timpul Celui De-Al Doilea Război Mondial, acuzat de colaboraţionism, reabilitat şi achitat după aceea, Chevalier a păstrat o constantă luminoasă de-a lungul anilor: cariera de artist, chiar dacă şi aceasta s-a dovedit una cu suişuri şi coborâşuri.

A colindat lumea, găsind adăpost şi susţinere atunci când se aştepta cel mai puţin. Iar la 83 de ani, într-o zi geroasă de început de an în Paris, s-a gândit că ar fi mai bine să plece – era timpul pentru odihnă.

Şlagărele lui lansate din anii ’30 sunt încă pe buzele multora dintre admiratori, iar filmele în care a jucat poartă un parfum dulce-amar al vremurilor trecute.

„Trăind în lumina Soarelui, iubind la lumina lunii” (Livind in the Sunlight, Loving in the Moonlight) este nu numai una dintre piesele de mare succes interpretate de francez, dar şi un mesaj secret a ceea ce a însemnat viaţa lui Maurice Chevalier.