Odilia Roşianu 
A plecat în 1989. Și încă mi se pare incredibil că au trecut atât de mulți ani… Când se pronunță numele „Laurence Olivier” (cu sau fără Sir în față) îi aud instantaneu vocea. Și-i văd privirea rasată.
Sunt actori care nu pot dispărea, iar el este unul dintre ei. Cei pe care ar fi suficient să-i zărești o singură dată pentru ca să nu-i mai uiți. Cei care, pe scenă, erau ca peștele în apă. Cu eleganță, profunzime, talent și, ca să folosesc un cuvânt la modă, carismă.
Chiar dacă a fost considerat actorul de teatru prin excelență, numele lui s-a regăsit pe genericul unor numeroase pelicule de la Hollywood. Ar fi necesare mai multe articole doar pentru a enumera rolurile jucate de el pe scenă sau în filme, fără să mai vorbim și despre CUM a întruchipat personajele respective. De aceea, nici nu are rost să o facem aici. M-a amuzat teribil un comentariu scris pe un site care, fără să vrea, exprima esențialul legat de Laurence Olivier: „Ce-ar mai putea fi spus, dom’le, despre un asemenea maestru al actoriei? Vedeți doar lista filmelor sale și vă veți convinge…”
Dincolo de „lista lui Olivier”, însă, sunt ecourile pe care el le-a lăsat în sufletele celor care l-au văzut, l-au admirat, l-au iubit. Care, cu siguranță, nu-l pot uita.
Pentru că a venit vorba (și) de dragoste, ar trebui să intre în scenă și „drogul” de care a devenit dependent – actrița Vivien Leigh, o altă valoare incontestabilă a cinematografiei, cu care a fost căsătorit timp de 20 de ani. „Ești în mod constant în gândurile mele. Nu am trăit până când nu te-am cunoscut pe tine”, scria Laurence Olivier în una dintre cele 40 de scrisori adresate iubitei lui, Vivien Leigh, doar pe parcursul anului 1939. Dar iubirea a fost prea puternică, iar personalitățile lor au depus, în cele din urmă, armele. Fiecare și-a continuat viața separat, gândindu-se, probabil, din când în când, la o iubire ideală, dar imposibilă.
Pentru Sir Laurence Olivier, fără îndoială, a fost mai ușor – el se ghida după ideea devotamentului pentru profesie, expusă de multe ori: „Mai presus de orice, simt nevoia vitală de a munci. Nevoia de muncă îmi condiţionează întreaga existenţă. Este sentimentul că numai aşa îi poţi sluji pe ceilalţi.”
Nu putem să fim decât fericiți că pelicula supraviețuiește (încă) timpului și-l putem vedea oricând pe cel care a dăruit atât de multe momente de fericire. Și de artă.
Am o concepţie simplă despre viaţă: ţine-ţi ochii deschişi şi mergi înainte.
Laurence Olivier (22.05.1907 – 11.07.1989)
(sursa foto: lifetimetv.co.uk)
