Teatrul cel Mare

Seară de sărbătoare, 31 decembrie 1852, toată „lumea bună” era adunată pentru un eveniment cultural de excepţie – deschiderea solemnă a Teatrului cel Mare, Teatrul Național din Bucureşti, avându-l atunci director pe Costache Caragiale.

Sala de spectacole, cu o capacitate redusă, construită iniţial pentru protipendadă, a fost mărită apoi, pentru a cuprinde şi alte categorii de spectatori.

Piesa inaugurală s-a numit „Zoe” sau „Un amor românesc”, iar primele cuvinte au fost rostite de actorul Mincu, în faţa lui Vodă Stirbey.

Timp de 15 ani, Costache Caragiale a colaborat cu cele mai importante teatre naționale ale vremii, din Botoșani, Craiova, Iași unde a promovat piesele de teatru ale celor mai talentați dramaturgi romani printre care Vasile Alecsandri și Costache Negruzzi.

Teatrul Național a fost nu numai un reper cultural, ci pur și simplu un REPER – în 1878, când trupele victorioase au intrat în Bucureşti, după ce au trecut pe sub Arcul de Triumf, defilarea a fost privită de Regele Carol I chiar din balconul Teatrului Naţional. Clădirea era înconjurată de Grădina Oteteleşeanu, Hanul Câmpineanu, Hotelul Continental, Palatul Telefoanelor. Bombardamentele din 1944 care au distrus Teatrul vizau, de altfel, chiar Palatul Telefoanelor, punct strategic în timpul războiului.

Din fericire, arhitecții care au proiectat în 2007 un hotel modern au dorit să readucă în amintire fațada superbă a primului Teatru Național din București.

Imagini de pe tnb.ro