Literatura de azi
Traducător și doctor în filosofie, membru al Societății Scriitorilor Români, din 1911, Petre Dulfu (10 martie 1856 – 31 octombrie 1953) a debutat editorial cu Isprăvile lui Păcală. Premiată de Academia Română, lucrarea a cunoscut zeci de ediții, aducându-i o popularitate deosebită. Au urmat alte creații care, de asemenea, au dus la recunoașterea lui unanimă: Snoave, Odinioară, Ion Săracul, Zâna florilor, Cei doi feți-logofeți cu părul de aur.
După terminarea studiilor, a trecut Carpații și s-a stabilit în București, desfășurând o bogată activitate literară și didactică până la sfârșitul vieții. Aici, prin intermediul lui Ioan Slavici și apoi în casa cunoscutului pedagog Barbu Constantinescu, a avut ocazia să cunoască mari personalități culturale: Bogdan Petriceicu Hasdeu, Mihai Eminescu, Alexandru Vlahuță, Alexandru Odobescu, Barbu Ștefănescu Delavrancea.*
În 1974, Geo Saizescu a realizat o ecranizare – „Păcală”, cu Sebastian Papaiani în rolul titular, după un scenariu semnat de D. R. Popescu și Geo Saizescu. Cei doi autori au fost recompensați cu Premiul special al juriului Asociației Cineaștilor din România (ACIN) pentru contribuția lor la promovarea comediei cinematografice românești.
Păcală se află pe locul 2 în topul celor mai vizionate film românești din toate timpurile (locul I este ocupat de „Nea Mărin miliardar”), după cum atestă un comunicat din 2006 al Uniunii Autorilor și Realizatorilor de Film din România.
***
„Scoală-te din somn, băiete, când de ziuă s-a crăpat,
Du la iarbă pe Joiana, să ţi-o duci la adăpat!…
Uite-o! vrea să intre-n holdă… n-o lăsa la grâu… aleargă!
Noaptea: vezi, din bătătură, vreun om rău să nu ţi-o şteargă?
Trebuia, şi zi şi noapte, slugă, păzitor sã-i fie.
Nu era făcut el însă după d-astea să se ţie!
„Să mă zbucium eu atâta, pentr-o vacã?… Până când?…
Şi de ce, la urma urmei?… Ia mai bine hai s-o vând!
Să mă scap!…“
Aşa Păcală, hotărându-se-ntr-o zi,
îşi luă de funie vaca, şi-nspre târg cu ea porni.
* * *
De acasã,-n zori de ziuă, el plecă pe vreme bună,
Dar l-amiazi, printr-o pădure, îl ajunse o furtună;
Nori de plumb într-o clipită au cuprins tăria toată,
Vântul clătina copacii, mai din rădăcini să-i scoată.
„Unde să mai merg acuma pe o vreme-atât de grea?
Pân’ la târg, e cale încă!“ băietanul se gândea.
Vede un stejar alături… nalt! cu trunchiul scorburos
„Ia să mă opresc oleacă sub acest copac stufos…“
Şi, legând-o pe Joiana de-a stejarului tulpină,
El îşi lasă jos, pe iarbă, trupul dornic de hodină.
Stă ce stă culcat, cu mâna căpătâi, şi-adoarme dus…
Fulgere brăzdau tăria. Vântul vâjâia pe sus.
Clătinat de vânt stejarul, îndelung a scârţâit.
Lui Păcală-n somn, copacul, îi părea c-ar fi vorbit.
Şi: – Aud?… ce-ai spus? îi zice, iute capul ridicând,
Este de vânzare vaca – tu mă-ntrebi – şi cum o vând?
Ai ghicit!… E de vânzare!… Să o cumperi, dacă vrei,
Nu-ţi cer mult pe ea, stejare… numai:
şaptezeci de lei.
Vântul, care-şi domolise puţintel a sa mânie,
Prinde-a bate iar prin ramuri, parcă şi mai cu tărie.
Scââârţi! făcu din nou stejarul. Iar Păcală: – Nu vrei, hai?
şaptezeci de lei e prea mult? Numai
patruzeci
îmi dai?
Dă-mi-i!… na-ţi-o şi cu-atâta!
Dar copacul, iarăşi:
Scââârţi!”
(“Isprăvile lui Păcală – Vânzarea”)
*sursa informaţii: wikipedia
Imagine de pe librarieonline.ro
