Maria MorariuMaria Morariu
30.07.2016

Suflet bun și spirit fin

Unul bea că-i băutor,
Altul bea că-i bestie,
Numai eu, că am umor,
Beau aşa, de chestie.

Astfel se autoironiza Păstorel Teodoreanu (30.07.1894 – 1964), pe numele său adevărat Alexandru Osvald Teodoreanu, fratele scriitorului Ionel Teodoreanu. Urma să fie avocat, dar a preferat calea literelor, şi nu oricum, ci mereu plină de umor şi însoţită de escapade bahice şi culinare.

După ce debutează cu versuri în săptămânalul Capitala, colaborează cu mai multe reviste, precum Viața românească, Versuri și proză, Însemnări literare, Adevărul, Adevărul literar și artistic, Gândirea, Lumea, Opinia, Contemporanul, Lumea literară și artistică, Bilete de papagal, România literară, Jurnalul literar, Revista Fundațiilor Regale, Universul literar sau Vremea. George Călinescu compară romanul  Hronicul măscăriciului Vălătuc, apărut în 1928,cu Gargantua şi Pantagruel, dar deliciul anilor ’30 l-au constituit volumele de epigrame Strofe cu pelin de mai pentru/contra Iorga Neculai și Vin și apă.

Cu o actriţă stând pe iarbă,
Rămase Iorga fără glas,
Fiindcă ea i-a râs în nas
Şi el dorea să-i râdă-n barbă.

Memorialiştii vremii povestesc tot felul de episoade amuzante legate de Păstorel Teodoreanu, despre felul nonconformist de a trata problemele sau despre răspunsurile lui mereu spirituale.

O explicație, poate, a titlului volumului dedicat de Păstorel lui Iorga, este povestirea despre o seară banală de iarnă, în Cetatea de Scaun a Iaşilor îndoliată după Primul Război Mondial, când Păstorel Teodoreanu şi un camarad de arme se plimbau agale pe străzi lăturalnice, după ce săvârşiseră un pahar de vin. Coteau pe ulicioare pustii din liniştitul cartier al Tătăraşilor pentru a nu fi siliţi să-i salute pe ofiţerii nemţi. Purtau încă uniforma Regimentului 24 Artilerie. Deodată, zăresc în pragul bisericii un preot înalt şi, datorită cine-ştie-cărui impuls ancestral, caută o vorbă de încurajare. „Ce doreşti, fiule?“, îl întreabă preotul pe Păstorel. „Să mă spovedesc, părinte. Caut ispăşirea păcatelor şi duhovniceasca sfinţiei tale binecuvântare.“ „Ai ucis?“ „Da.“ „Rău! Nemţi?“ „Nemţi.“ „Îţi place la teatru?“ „Da.“ „Bine! Dar «Moartea lui Mihai Viteazul»?“ „Nu.“ „Rău! Crezi în Dumnezeu?“ „Da.“ „Bine. Dar în Nicolae Iorga?“ „Nu!“ „Rău! Şi de ce nu crezi în Nicolae Iorga?“ „E zălud, părinte, e sărit!“ „Măgarule! Am să te reclam la marele cartier general! Am să te chem la Curtea Marţială! Vei fi împuşcat ca un câine! E o ruşine să mai porţi uniformă! La zid!“ Păstorel Teodoreanu, şi camaradul său o şterg. „Bine, domnule locotenent, cum îţi veni?“, îl întreabă tovarăşul său pe Păstorel. „Dar ce-am făcut?“ „Ăsta nu e popă, domnule.“ „Cum?“ „Ăsta e domnul profesor Iorga. S-a îmbrăcat aşa de frica nemţilor!“ (fragment din adevarul.ro)

hqdefault

Gurmand şi iubitor de vinuri, era întotdeauna chemat atunci când existau dispute în domeniul identificării și categorisirii produselor obținute din struguri, adică vinuri și coniacuri. Calitățile sale gustative și experiența deosebit de variată și complexă pe care o avea în degustarea vinurilor românești, în special, îl făcea capabil să identifice cu o „precizie uluitoare” nu numai soiul de vin, podgoria și anul fabricației, dar și alte amănunte, cum ar fi orientarea geografică a locului pe care se găsea via din care se fabricase vinul sau cât de pur era acesta.

Era un răsfăţat al criticilor literari, dar săgeţile lui umoristice aveau să îl coste. Va intra în vizorul comuniştilor, fiind judecat şi condamnat, odată cu celebrul lot Noica- Pillat, la 6 ani de închisoare şi 3 de interdicţie. Nu a mai apucat să facă decât 3 ani de închisoare și un an de interdicție, fiind graţiat,  deoarece în 1964 părăsea această lume.

Aici zace Păstorel,
Suflet bun şi spirit fin.
Când mai treceţi pe la el,
Nu-l treziţi, că cere… vin!

Imagini de pe: maplegrovemag.com şi youtube.com