Boboteaza, sărbătorită astăzi, 6 ianuarie, încheie perioada sărbătorilor de iarnă şi reprezintă momentul naşterii spirituale a Mântuitorului. Este ziua în care a fost botezat Iisus Hristos de către Ioan Botezătorul.
Tradiția deja împământenită în țara noastră era ca la Arhiepiscopia Dunării de Jos să fie confecționată o cruce de gheață, pentru Bobotează. Și anul acesta, începând cu ora 13.00, va avea loc una dintre cele mai impresionante ceremonii dedicate acestei sărbători.
De obicei, pentru obținerea crucilor, apa era turnată în forme speciale, ținute afară la minus 18 grade Celsius, timp de două zile. Vremea deosebit de caldă, neobișnuită în această perioadă a anului, a dat peste cap modul clasic de confecționare a crucii de gheață. De aceea, în 2020, crucea de gheață și rezerva sa au fost pregătite în camera frigorifică a unei firme din oraș.
În timpul ceremoniei religioase, arhiepiscopul Dunării de Jos, Înalt Prea Sfinţitul Părinte Casian va săvârşi slujba de sfinţire a apei, inclusiv a crucii de gheaţă.
Momentul culminant al ceremoniei va fi aruncarea Sfintei Cruci şi ridicarea ei din apele Dunării de către un înotător curajos, ritual pentru care se folosește o cruce de lemn.
(sursa informațiilor și a imaginii: mediafax.ro)
ȘTIREA ZILEI de ieri: Cod galben de viscol în multe județe din România