Aseară, de Ziua Culturii Naționale, a avut loc la Botoșani Gala de decernare a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia, ediţia a XXIX-a.
Juriul format din: Nicolae Manolescu – președinte, Daniel Cristea-Enache, Gabriela Gheorghișor, Ioan Holban, Mircea Mihăieș, Vasile Spiridon, Răzvan Voncu, a stabilit prin vot secret laureatul acestei ediţii. Astfel, premiul i-a fost acordat lui Ovidiu Genaru.
Ovidiu Genaru a debutat cu poezie în revista Luceafărul, în 1964. Prima carte, volumul de versuri Un şir de zile, îi apărea în 1966 în colecţia „Luceafărul” a Editurii pentru Literatură. „Va publica în continuare relativ numeroase alte volume de versuri şi proză, fără să devină vreodată previzibil şi plictisitor, fără să apară – nici măcar temporar – neinspirat sau lipsit de farmec în faţa cititorilor”, după cum aprecia Alex Ștefănescu, cu ani în urmă.
Literatura de azi îl felicită pe laureatul din acest an al premiului „Mihai Eminescu” – Opera Omnia.
(sursa foto: monitorulbt.ro)
ȘTIREA ZILEI de ieri: Număr record de vizitatori la expoziția „Brâncuşi. Sublimarea formei”