Nu pot fi obiectivă în cazul lui. L-am cunoscut, am vorbit la telefon, mi-a acordat un interviu. Credeam despre el, ca și despre părinții mei, că va fi nemuritor.
A fost, cu siguranță, printre cei mai stimați și mai traduși autori israelieni. Nu a luat Premiul Nobel pentru Literatură, firește – acela are alte criterii de acordare, valoarea adevărată e mai puțin importantă. Nu l-a luat nici pe cel pentru Pace, chiar dacă, în opinia mea, l-ar fi meritat – pentru „fanatismul” cu care susținea că adevărul este undeva la mijloc întotdeauna, că ar fi cel mai bine pentru toți să existe „două state” care ar asigura liniștea viitorului.
S-a născut într-un chibuț și a descris permanent viața de-acolo, împletind în cărțile sale tradiția cu statul modern. Fie ele romane, proză scurtă sau eseuri, scrierile lui Amos Oz trebuie citite. Poate, cine-știe, dincolo de rânduri, se va simți suflul lui pozitiv, pacifist, înțelept.
Amos Oz nu mai este printre noi. Dar eu încă îi aud vocea…
Să se odihnească în pace!