Literatura de azi 
Singurătate, nu te-am voit
Cumplit
E golul singurătăţii!
Sunt ucisul ei…
Singurătatea?
Povara tăcerilor
Sfâşiate de suspine…
Singurătate
Ochiul tău
Priveşte îngheţat
În ochiul gândului
Neîmpărtăşit…
Singurătate
Nu te-am voit!
Viaţa -haină-
M-a dăruit ţie
Tu m-ai cerut
Vieţii
Prizonierul tău
Singurătate
Oamenii
Cum i-am iubit
Dar ei
Nu m-au voit
Din singurătatea
Vieţii
În singurătatea
Morţii şi nimeni
Nu înţelege
Acest adânc
Poeţi evitaţi
Singurătatea
Între oameni
E viaţă…
(George Bacovia)
***
Psalm
Tare sunt singur, Doamne, şi pieziş!
Copac pribeag uitat în câmpie,
Cu fruct amar şi cu frunziş
Ţepos şi aspru-n îndârjire vie.
Tânjesc ca pasărea ciripitoare
Să se oprească-n drum,
Să cânte-n mine şi să zboare
Prin umbra mea de fum.
Aştept crâmpeie mici de gingăşie,
Cântece mici de vrăbii şi lăstun
Să mi se dea şi mie,
Ca pomilor de rod cu gustul bun.
Nu am nectare roze de dulceaţă,
Nici chiar aroma primei agurizi,
Şi prins adânc între vecii şi ceaţă,
Nu-mi stau pe coajă moile omizi.
Nalt candelabru, strajă de hotare,
Stelele vin şi se aprind pe rând
În ramurile-ntinse pe altare –
Şi te slujesc; dar, Doamne, până când?
De-a fi-nflorit numai cu focuri sfinte
Şi de-a rodi metale doar, pătruns
De grele porunci şi-nvăţăminte,
Poate că, Doamne, mi-este de ajuns.
În rostul meu tu m-ai lăsat uitării
Şi mă muncesc din rădăcini şi sânger.
Trimite, Doamne, semnul depărtării,
Din când în când, câte un pui de înger,
Să bată alb din aripă la lună,
Să-mi dea din nou povaţa ta mai bună.
(Tudor Arghezi)
***
Singurătate
Tu suflet pustiu ce stai hăituit
în noapte răsună doar ploaia,
Eşti singur, nebun, de lume fugit,
Şi singur îţi duci întristarea.
Privirea ţi-e ţintă, prin ochiul de geam
Străbate-o lumină difuză,
Nu-i nimeni ce-aştepţi, doar păsări pe ram
Şi trist, tot mai trist ţi-e mintea confuză.
Pe faţă se scurge un ultim sărut
Al lacrimei dulce-amare,
Pe suflet coroana cu spini ce-a căzut
înghite a nopţii haină chemare.
De dincol de geam stă-ntunericul crunt
Răzbate de-afară durerea,
Un fulger nebun. Şi plouă mărunt,
Şi vremea-şi arată puterea.
Ce vise se scurg în ploaia prea rece?
Genunchii ţi-s rupţi de-atâta rugat:
Singurătatea grea de ce nu vrea să plece ,
De ce e Dumnezeu plecat?!
De temător te-ai întrebat vreodată
Că eşti purtat de dorul nimănui,
Căci s-ar putea într-un târziu să bată,
La geam trecutul amărui.
E îns-acol nedescifrata umbră.
Prin ploaia rece nu va înceta să vină,
Spre calea ta oricât ar fi de lungă,
Un suflet viu, o rază de lumină!
(Nichita Stănescu)
***
Singurătate
Vă propun un tratament urgent
Şi s-aveţi încredere vă rog
Când nu e un alt medicament
Luaţi singurătatea ca pe un drog.
Ceaiul aburește trist pe masă
Un tacâm șervetul îl apasă
N-am nevoie nici de două linguri
Doamne, cina oamenilor singuri.
Gust şi eu în clipe lungi de veghe
Noaptea pernei fără de pereche
Sună telefonu-n casa goală
Doamnă mă iertaţi dar e greşeală.
Cât de dragă-mi eşti singurătate
Tu mi-eşti cea mai dragă dintre toate
Lacrimă în ochiul dintre ape
Căci nici umbra mea nu mai încape.
Tu singurătatea mea curată
Totu`ncepe cu a fost o dată
Cu durerea ta îmi este bine
Nu ştiu ce m-aş face fără tine.
Cu tristeţe le trăiesc pe toate
Dar mai dragă-mi eşti singurătate
Cât de necesară-mi eşti tu mie
Nu te-aş da pe nici o sindrofie.
Doar atât din toate mă omoară
Izolarea meselor de seară
Şi măcar la una dintre cine
Dumnezeu să bea un ceai cu mine.
(Adrian Păunescu)
(selecție realizată de Odilia Roșianu)
