Filosof, scriitor și compozitor, unul dintre cei mai iluștri gânditori ai Iluminismului, Jean Jacques Rousseau (28 iunie 1712 – 2 iulie 1778) a influențat hotărâtor, alături de Voltaire și Diderot, spiritul revoluționar, principiile de drept și conștiința socială a epocii; ideile lui se regăsesc masiv în schimbările promovate de Revoluția franceză din 1789.
Rousseau şi-a scris Confesiunile, principale sa operă literară, în ultimul deceniu de viaţă, când rupsese legătura cu foştii lui prieteni, scriitori enciclopedişti, pe care îi acuza de sumbre maşinaţiuni, intrase în conflict cu David Hume care îl adăpostise în Anglia, fusese alungat din Elveţia şi rătăcea prin diverse părţi ale Franţei. Accepta câteodată, cu greutate şi bănuitor, găzduirea oferită de diverşii săi admiratori, vedea duşmani pretutindeni. Se explică astfel tonul înverşunat şi exagerările de tipul delirului persecutoriu din ultimele cărţi ce narează existenţa la Paris.
Confesiunile încep cu naşterea care a costat viaţa mamei, continuă cu prima copilărie şi se încheie cu plecarea din Anglia. Hotărât să ducă până la capăt autodezvăluirea şi să caute cauzele care au făcut din el un om atât de deosebit şi de depărtat de ceilalţi, Rouuseau ne împărtăşeşte tot ceea ce-i păstra memoria. Sinceritatea lui e totală, chiar când acuză nedrept şi pătimaş.*

„Ne naştem slabi şi avem nevoie de putere; ne naştem neputincioşi şi avem nevoie de ajutor; ne naştem mărginiţi şi avem nevoie de judecată. Ceea ce ne lipseşte când venim pe lume, şi de care avem nevoie mai târziu, ne este oferit prin educaţie. (…)Conştiinţă! Conştiinţă! instinct divin, nemuritor şi voce cerească; călăuză sigură a unei fiinţe ignorante şi mărginite, dar inteligentă şi liberă; judecător infailibil al binelui şi răului, care îl faci pe om asemenea lui Dumnezeu, tu reprezinţi excelenţa naturii sale şi moralitatea acţiunilor sale; fără tine nu simt nimic din ceea ce m-ar putea ridica deasupra animalelor, decât tristul privilegiu de a rătăci din eroare în eroare, cu ajutorul unui intelect lipsit de norme şi al unei raţiuni lipsite de principii. (…)Scopul programului meu nu este de a-l învăţa pe copil multe lucruri, ci de a nu lăsa să-i pătrundă în creier decât idei juste şi clare. Chiar dacă nu o să ştie nimic, puţin îmi pasă; totul este să nu se înşele; nu îl învăţ unele adevăruri decât pentru a-l feri de greşelile pe care le-ar putea învăţa în locul lor. (…)Singura lecţie de morală care se potriveşte copilăriei, şi cea mai importantă la orice vârstă, este de a nu face niciodată rău nimănui.”
(„Émile sau despre educaţie”, traducere Pericle Martinescu)

(sursa foto: didactica.genesis.ro)
Imagine cover:Parc Jean-Jacques Rousseau (sursa foto: wikipedia.org)
*informaţii de pe: istoriiregasite.com