Şi mâine e o zi!

Ca să-l interesezi pe un bărbat şi să-i reţii interesul, trebuie să-i vorbeşti despre el însuşi şi, pe urmă, treptat să aduci vorba despre tine… şi pe urmă numai şi numai despre tine…

Puţini sunt cei care ştiu că celebra replică, regăsită în cartea „Pe aripile vântului”, de Margaret Mitchell, şi mă refer aici la : Și mâine o zi! (Tomorrow is another day!), a dat şi titlul iniţial al celebrului roman.

Considerată drept cea mai frumoasă poveste de dragoste de la Romeo şi Julieta încoace, iubirea dintre Scarlett O’Hara şi Rhett Butler avea să vadă lumina tiparului la data de 30 iunie 1936. Un roman născut învingător, chiar dacă povestea de iubire nu are un final fericit, acesta a fost premiat cu Pulitzer în 1937, iar autoarea nominalizată la Premiul Nobel pentru Literatură în anul următor, totul pentru ca în anul 1939 romanul să fie deja ecranizat (cu un succes de neegalat nici până în ziua de azi), ceea ce pentru acele vremuri chiar însemna un succes imens.

Opera a reuşit să capteze atenţia publicului încă din prima zi a apariţiei, când au fost vândute cincizeci de mii exemplare, iar până la sfârșitul anului 1937, timp în care s-a aflat în fruntea listei best-seller-urilor, tirajul a atins, numai în Statele Unite, cifra de două milioane. Destul de ok pentru o autoare cu un singur roman scris toată viaţa, nu? 🙂

Romanul are drept fundal Războiul Civil American (1861 – 1865), dar foarte curând descoperim că adevăratul „război” este cel al orgoliilor în iubire, al caracterelor puternice, iar în perioada care urmează Războiului Civil, în Epoca Reconstrucţiei, se conturează şi războiul pentru supravieţuire. Dacă la început am putea face greşeala să privim eroina principală, pe Scarlett O’ Hara, drept o fetiţă răsfăţată, obişnuită ca totul să iasă aşa cum îşi doreşte ea, va fi o adevărată plăcere să descoperim femeia puternică care luptă cu îndârjire pentru credinţele ei, care e în stare şi să ucidă, la propriu, atunci când familia şi onoarea îi sunt ameninţate.

Despre subiectul efectiv al romanului nu cred că are sens să dezvolt aici, povestea este una ultracunoscută, dacă nu din carte măcar din ecranizare; ceea ce pot să recomand, însă, este, indiferent dacă aţi văzut sau nu filmul, să citiţi şi cartea. Crearea unei imagini proprii a personajelor, a acţiunilor lor prin prisma imaginaţiei fiecăruia dintre cititori va fi un exerciţiu demn, poate, de premii Oscar.

În seara aceea când te-am luat în braţe şi te-am dus sus… m-am gândit… am sperat… am sperat atâtea, încât mi-a fost frică să te văd a doua zi dimineaţă, de teamă să nu fi greşit şi să văd că nu mă iubeşti. Mi-era aşa frică să nu râzi de mine, încât am plecat şi m-am îmbătat. Iar când m-am întors, tremuram tot şi, dacă-ai fi făcut atunci un pas spre mine, un semn măcar, cred că ţi-aş fi sărutat picioarele. Dar n-ai făcut nimic.

Fiind o fire optimistă, pot spune că finalul romanului, chiar dacă este prezentat şi foarte des interpretat drept unul trist, pentru mine este unul plin de speranţă. Am închis cartea cu zâmbetul pe buze şi cu certitudinea că Scarlett va face, ca de obicei, tot ce îi va sta în putere pentru a câştiga tot ce părea pierdut din cauza incertitudinilor.

Imagini de pe: fashion365.com