Literatura de aziLiteratura de azi
11.11.2015

Sculptând în timp

Cu vreo douăzeci şi ceva de ani în urmă, pe când făceam primele schiţe ale viitoarei cărţi, mă întrebam tot timpul dacă merită efortul să mă apuc de aşa ceva. Nu ar fi mai corect să fac filme, unul după altul, filme care să rezolve în practică problemele abstracte care apar de obicei în procesul de creaţie?

Biografia mea artistică s-a format într-un mod ideal. Timpul lung scurs între filme a reprezentat pentru mine un răgaz chinuitor în care să reflectez, în lipsa oricărei activităţi, care este scopul muncii mele, prin ce se deosebeşte arta cinematografiei de toate celelalte arte, care mi se pare mie că este specificul oportunităţilor lui, să compar experienţa mea cu experienţa şi rezultatele colegilor mei. (Andrei Tarkovski în Introducerea volumului „Sculptând în timp”)

Născut pe 4 aprilie 1932 la Zavrajie, în regiunea Ivanovo, Rusia, Andrei Tarkovski, fiul poetului Arseni Tarkovski, a studiat muzica, pictura, sculptura, limba arabă și a lucrat în Siberia, în geologie. În 1956 a fost admis la VGIK (Institutul Central de Cinematografie al URSS) de la Moscova, unde a studiat la clasa lui Mihail Romm. Atunci, sub influența neorealismului italian, a realizat primele scurtmetraje. După filmul de licență „Compresorul și viora”, primul său lungmetraj, „Copilăria lui Ivan” din 1962, l-a impus în atenția publicului și a criticii, câștigând Leul de Aur la festivalul de la Veneția. După multe șicane cu cenzura, „Andrei Rubliov” (1966) a ajuns la Festivalul Internațional de Film de la Cannes în ultima zi, autoritățile sovietice dorind ca prin această întârziere să se evite posibilitatea unei nominalizări. Filmul a fost interzis în URSS până în 1971. „Solaris” (1972) a fost aclamat în țările comuniste și considerat replica sovietică a filmului american „2001: Odiseea Spațială”, regizat de Stanley Kubrick, cu toate că Tarkovski susținea că nu văzuse filmul. Din cauza următoarei creații, „Oglinda”, care prezintă episoade cu nuanțe autobiografice, regizorul a intrat din nou în vizorul autorităților societice. Au urmat „Călăuza” și „Nostalgia” (1983), cel din urmă filmat in Italia, sub ochiul vigilent al cenzurii. În anul următor, artistul a plecat în Suedia, unde, cu ajutorul colaboratorilor regizorului Ingmar Bergman, a făcut „Sacrificiul”, ultimul său film, recompensat cu patru premii la Cannes, unde Andrei Tarkovski, devenit unul dintre cei mai importanți creatori de film din secolul XX, nu a putut fi prezent din motive medicale. Regizorul s-a stins din viață la 54 ani, departe de țara natală. A fost înmormântat într-un cimitir pentru emigranții ruși în Sainte-Geneviève-des-Bois, Paris.

Joi, 12 noiembrie, ora 18.00, la Sala Eforie a Cinematecii Române va avea loc lansarea volumului „Sculptând în timp” care este pentru prima oară tradus în limba română. El apare în colecția Yorick a Editurii Nemira, în traducerea Ralucăi Rădulescu. Cartea a fost publicată în coproducție cu Centrul Cultural Casa Artelor, Primăria Sectorului 3.

Evenimentul va fi urmat de proiecția unuia dintre cele mai importante filme ale celebrului regizor rus. „Sculptând în timp” este o lucrare fundamentală pentru orice artist, la care cunoscutul regizor rus a scris până în ultimele zile de viață și care se constituie într-o mărturie directă a căutării.

Evenimentul deschide seria Întâlnirilor Yorick organizate de revista Yorick și de editura Nemira, care, lunar, vor aduce în fața publicului bucureștean regizori, actori, scriitori, critici de teatru și de film pentru a discuta despre pasionantele arte ale spectacolului.

tarkovski

(sursa informațiilor: yorick.ro)