Scriu romane doar în week-end

Cultura, nu războiul, va cimenta identitatea europeană.

Umberto Eco (5.01.1932 – 19.02.2016)

„Eu sunt un filosof. Scriu romane doar în week-end.” Iar primul „week-end liber” a fost, se pare, destul de târziu – la 48 de ani, în 1980. Atunci apărea „Numele trandafirului” (Il nome della rosa), după ce, surprinzător, în domeniul beletristic scrisese doar două cărți pentru copii, I tre cosmonauti, în 1963, și La bomba e il generale, în 1966. În România romanul a fost publicat în 1984, în traducerea lui Florin Chirițescu, la Editura Dacia, deoarece acolo apăreau cărțile polițiste. 🙂

În primul său roman s-au combinat elementele de semiotică (specialitatea lui Eco) cu studiile medievale, teoria literară și analiza biblică, toate „copleșite” de simțul umorului, jocurile de limbaj și de abundența simbolurilor. Amuzant este faptul că acest roman s-a născut dintr-o joacă. O prietenă i-a propus să scrie o carte poliţistă de mici dimensiuni, pentru o serie pe care o pregătea. El i-a răspuns că poate să dea naștere doar unei cărți de 500 de pagini şi să plaseze acţiunea în Evul Mediu. Și așa a apărut „Numele trandafirului”.

„Uneori, spun că urăsc Numele Trandafirului, pentru că, poate, cărţile pe care le-am scris apoi, cred eu, erau mai bune. Dar asta li se întâmplă multor scriitori. Gabriel Garcia Marquez poate să scrie încă 50 de cărți, dar va fi întotdeauna asociat cu Un veac de singurătate. De câte ori public un nou roman, vânzările la Numele trandafirului cresc. Care, apropo, costă mai puţin, pentru că are copertă de hârtie.”*

Pe lângă cărțile cu care a îmbogățit lumea literară, Umberto Eco a avut o contribuție remarcabilă în lumea semiotică-filozofică și în critica literară. Dar, așa cum declara autorul, „toate cercetările mele au un caracter polițist”.*

Ultimul lui roman a fost Il Cimitero di Praga, 2010 (Cimitirul din Praga, traducere Ștefania Mincu, Ed. Polirom, Iași 2010). Acuzat inclusiv de antisemitism, acest volum a stârnit foarte multe controverse. Răspunsul autorului a fost, însă, mai mult decât explicit: „numai cititorii slabi pot înţelege asta! Nu eşti responsabil pentru înţelegerea perversă a cărţilor tale. Preoţii catolici spun să nu le dai fetelor tinere Madame Bovary, pentru că s-ar putea să le atragă ideea de adulter. Probabil că scriu mai mult pentru masochişti. Doar unii editori şi jurnalişti cred că oamenii vor lucruri simple. Oamenii sunt sătui de lucruri simple! Ei au nevoie de provocări.”*

Pe 19.02.2016, Umberto Eco s-a stins. Cineva spunea că a dispărut mirosul trandafirului. Nu, nu este așa. Inteligența, talentul, subtilitatea, umorul, ironia, ideile – toate rămân între paginile cărților lui, gata să se lase descoperite oricând de actualii și viitorii cititori. Nu ne rămâne decât să călătorim prin „coridoarele minții”¹ create de el și, ca la orice mare scriitor, vom simți că e în continuare printre noi.

A nu mai crede în Dumnezeu nu înseamnă că nu mai crezi în nimic. Dimpotrivă, atunci crezi în Totul.

Sursa foto: theguardian.com

*din interviul acordat pentru The Guardian, 2011

¹ „coridoarele minții” este definiția pe care Umberto Eco a dat-o cărților