Literatura de azi 
Sunt o elevă chiulangioacă de fel, greu reușesc profesorii să mă prindă la şcoală şi și mai greu le e să mă atragă spre materia lor. Chiulul e ca un iubit de care nu mai scapi, te tot caută şi tu îi tot dai şansa de a reveni. Ei bine, într-a 9-a, primul an de liceu, teribilism, nebunie, am cunoscut-o pe doamna Roşca*, iar dumneaei nu permitea să se chiulească de la ora ei. Iniţial am mers la orele cu dânsa pentru a testa terenul, mi-a plăcut şi în al doilea semestru ajunsese singura oră la care nu aveam nici măcar o absenţă (asta e o realizare!). Din cauza comportamentului clasei noastre şi a atitudinii, s-a pus de multe ori problema desfiinţării clasei şi a repartizării noastre în alte clase. Doamna Roşca a fost ca un ocrotitor pentru clasa noastră, ne-a protejat mereu şi ne-a educat. Ori de câte ori s-a pus în discuţie desfiinţarea clasei, ne ocrotea, deşi suntem o clasă de filologie plină de băieţi şi foarte puţine fete şi cu atât mai puţine dorinţe de a evolua sau de a ridica nivelul.
Cel mai bine e să dau câteva exemple prin care demonstrez calităţile unice ale dumneaei. De exemplu, cum Doamna Roşca m-a dus pe parcursul clasei a 10-a la o prezentare de carte („Circul Nopţii” de Erin Morgenstern), împreună cu colegii de la clasa specială. Conceptul prezentării era unul ieşit din comun, elevii au fost ca nişte invitaţi, iar dânsa împreună cu editorul cărţii au fost mediatorii, astfel au prezentat temele cărţii şi au răspuns întrebărilor care incitau orice om la citit. A fost o experienţă unică, mai ales pentru un copil dintr-o clasă de filologie, nu foarte apreciată. De asemenea, ţin minte că anul trecut (clasa a 11-a) ne-a luat pe mine şi pe câteva colege la o prezentare de carte, incluzând şi o discuţie cu scriitoarea prin skype. Ne-a spus înainte că-şi doreşte să fim impecabile şi să punem întrebări inteligente. Aşa am făcut, iar dânsa ne-a felicitat la final. Atunci am știut că am făcut-o să se simtă mândră şi că am mulţumit-o. Şi ce e mai frumos în viaţă decât să ştii că ţi-ai mulţumit profesorul preferat?
Doamna Roşca radia un fel de aură de nobleţe şi bunătate, deşi ştia când este cazul să fie strictă şi dură pentru a obţine rezultate cât mai bune de la elevi. N-a fost niciodată un profesor care să respecte normele, să ne predea după programă sau să ne asculte din lecţiile din manual. De asemenea, ne trata ca pe nişte egali atunci când făceam un debate şi nu desconsidera părerile noastre (aşa cum practică mulţi profesori). În clasa a 9-a ne-a propus Proiectul Lectură, în care fiecare îşi alegea 3 cărţi pe care urma să le prezinte după o anumită perioadă de timp. Consider că prin acest proiect a ridicat nivelul clasei noastre şi a ajutat copii care până atunci nu deschideau o carte, decât pentru a-şi face vânt, să descopere minunata lume a lecturii. Clasa noastră a avut o carte care, după ce eu şi o colegă am prezentat-o, a devenit un „bestseller” al clasei: „Umbra Vântului” de Carlos Ruiz Zafon. Cred că sunt foarte puţini elevi care n-au citit cartea aceasta.
Am scris doar o mică parte din amintirile pe care doamna Roșca ni le-a lăsat, dar, probabil, cele mai marcante.
Vă mulţumesc pentru TOT,
Martina Voicu
*Elisabeta Lăsconi (2.02.1957 – 28.02.2016)
Sursa foto: zf.ro
