La Editura Știința a apărut Scriitori din Basarabia, un nou volum al criticului și istoricului literar Daniel Cristea-Enache. În volum sunt reunite studii despre prozatorii Ion Druță și Vladimir Beșleagă; poeții Grigore Vieru, Eugen Cioclea, Grigore Chiper; despre literați mai tineri precum Dumitru Crudu și Liliana Corobca, dar și despre importanți scriitori români cu origini basarabene: A.E. Baconsky, Leonid Dimov, Emil Brumaru, Paul Goma, Gheorghe Grigurcu. Este o privire critică și istoriografică din interiorul literaturii române, contextualizând fără concesii „frățești” și fără discriminare opera acestora în registrul comun al literaturii române.
Cartea e destinată în primul rând celor care se interesează de istoria literaturii române pe dimensiunea ei basarabeană, tineretului studios, profesorilor, cercetătorilor literari, dar și celor pasionați de literatură: producători sau consumatori ai ei.
Daniel Cristea-Enache este unul dintre cei mai activi critici literari români contemporani și conferențiar la Facultatea de Litere a Universității din București. Autorul mărturisește că pentru el, „dincolo de plăcere”, această carte reprezintă „și o obligație profesională”: „deschizând șantierul unei viitoare Istorii a literaturii române, de la începuturi și până azi, nu aveam și nu am cum să ignor ansamblul și complexul literaturii basarabene (…), un întreg continent literar, cu o istorie și o evoluție proprie, cu o limbă română de o uimitoare expresivitate și cu constante ori particularități ce pot fi observate și analizate”.
Reputatul critic și istoric literar Alex. Ștefănescu, care semnează postfața volumului Scriitori din Basarabia, consideră că este „prima carte serioasă dedicată acestui subiect, fiind scrisă cu spirit critic, rigoare științifică și talent literar”. „Dar mai mult decât orice impune respect înaltul profesionalism al comentariilor critice, combinație de bun-gust între sobrietatea unui curs universitar și dezinvoltura publicisticii literare. Profesionalismul actului critic este o formă de politețe față de literatura din Basarabia. Adevărata formă de politețe”.
Volumul Scriitori din Basarabia va fi lansat la Chișinău, la ediția a XXV-a a Salonului Internațional de Carte pentru Copii și Tineret, vineri 5 mai, de la ora 11.30, la Moldexpo.
Vor prezenta cartea nume importante ale spațiului cultural și academic basarabean: Alexandru Burlacu, Nina Corcinschi, Grigore Chiper, Olga Boz, Vlad Caraman, Svetlana Dermenji. Moderatorul lansării este Adrian Ghicov, dr. habil., prof. univ., șeful Catedrei de limba și literatura română, Facultatea de Filologie și Istorie, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău. Vor participa profesori și studenți de la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, profesori școlari, liceeni.