Literatura de azi
Venea pe lume în familia unui înstărit industriaş evreu, la Viena. Stefan Zweig (28 noiembrie 1881 – 23 februarie 1942) studiază filosofia la Universitatea din Viena, iar în 1904 obţine titlul de doctor cu o lucrare dedicată ideilor lui Hippolyte Taine. În 1904 pleacă în Franţa, unde îl cunoaşte pe Romain Rolland, cel pe care îl va admira o viaţă întreagă. În 1919 părăseşte Viena pentru a se stabili la Salzburg; aici, în cursul unui deceniu, scrie cele mai celebre dintre povestirile, eseurile şi biografiile sale, care i-au adus consacrarea şi notorietatea. Impresionanta opera a lui Zweig cuprinde lucrări de ficţiune: Scrisoarea unei necunoscute, Amoc, Spaima: romanul unui adulter, Simţuri rătăcite, Suflete zbuciumate, Douăzeci şi patru de ore din viaţa unei femei, biografii şi eseuri pe teme istorice – Orele astrale ale omenirii, Maria Antoaneta, Maria Stuart, Erasmus de Rotterdam, Magellan – şi memorialistică – Lumea de ieri.
„Eram veşnic în preajmă-ţi, veşnic în aşteptare şi agitată; tu însă nu simţeai asta, după cum nu simţi tensiunea arcului de la ceasul ce-l porţi în buzunar şi care în întuneric îţi măsoară şi îţi numără cu răbdare orele, care te însoţeşte cu bătăi de inimă neauzite în drumurile tale şi pe care privirea-ţi fugară cade abia o dată la milioane de secunde. (…)Am rămas la tine toată noaptea… Când deschisesem ochii în întuneric şi te-am văzut alături, m-am mirat că nu sunt stele deasupra mea, atât de tare simţeam cerul – nu, niciodată n-am regretat nimic, mulţumită acelui ceas. Mai ştiu şi că, în timp ce dormeai, în timp ce-ţi auzeam răsuflarea şi-ţi simţeam trupul atât de aproape de mine, am plâns de fericire în întuneric. Dimineaţă am plecat devreme, grăbită.”
(„Scrisoarea unei necunoscute”, traducere Gabriela Eftimie)
„Ca o oglindă care rătăceşte prin lume, un om străin a început pe neaşteptate să te poarte în sine – nu, nu ca o oglindă, ci oglinda îţi soarbe imaginea numai dacă i te oferi din proprie voinţă – ea însă, femeia, străina care te iubeşte, ea te-a sorbit înlăuntrul ei, în sângele ei. Mereu te are în ea şi te poartă cu ea, oriunde te-ai refugia. (…)Nu poţi iubi constrâns, dar oare poţi iubi din milă faţă de cineva? Ce faci, atunci când această milă este luată drept cea mai râvnită iubire? Te invit să citeşti simţurile, gândurile, visele, năzuinţele şi datoriile de pe marginile foilor de carte sufletească şi psihologică.”
(„Suflete zbuciumate”, traducere H. Matei)
Imagine de pe dol.ro
