Odilia Roşianu 
Orașului pe unde trece țanțoșă Dunărea, înainte ca apele ei dulci să cedeze farmecelor mării, nu i s-a acordat de mult timp atenția pe care o merită. E amintit rar, la starea vremii, la rezultatele de la Bacalaureat sau când se întâmplă ceva care să atragă presa de scandal.
Tulcenii se simt oarecum marginalizați într-o țară unde contează doar tonalitatea în care își cântă capitala ariile. Nici la televizor, nici la radio, cu atât mai puțin din ziarul pe care și l-ar dori în fiecare dimineață, la cafea, nu pot afla ce se întâmplă pe străzile unde se plimbă ei, cu oamenii pe care-i cunosc sau cu cei ce le hotărăsc destinele. Chiar dacă ar intra pe net, informațiile despre așezarea dunăreană țin de istorie, de politică searbădă sau de cancan. Câteodată se simt de parcă nici nu ar exista.
Și totuși, Tulcea are o viață. Oamenii trăiesc acolo ca în orice parte a globului. Sunt curioși și poate s-ar implica, dar puține lucruri pot să-i anime cu-adevărat în cvasimuțenia în care sunt scăldați fără voia lor.
În această atmosferă, un ziar local încearcă de mulți ani să fie acel ceva de care au nevoie oamenii care trăiesc în această urbe. Să-i informeze, să-i responsabilizeze, să le redea importanța pe care oricum o au. Iar 1 septembrie nu a însemnat pentru ei numai începutul toamnei, ci și o nouă concepție „regizorală” a ziarului „Obiectiv” din Tulcea, ziar ce se va distribui gratuit.
L-am rugat pe Patrick André de Hillerin, cel care s-a aruncat cu tot sufletul și entuziasmul în acest proiect, să ne spună câteva cuvinte despre ceea ce el a afirmat că este un fel de renaștere a publicației („nu este rebranding, ci rebirth”) și iată ce a declarat în exclusivitate pentru Literatura de azi:
OBIECTIV e un ziar care mai are doi ani până la majorat și care se încăpățânează să supraviețuiască. În toată țara au murit, în ultimii 10 ani, o mulțime de ziare, iar cele rămase nu se simt extraordinar. Și e păcat. Pentru că ziarele locale, tipărite, sunt cele care dau măsura omogenității unei comunități. Toată lumea se bazează pe online, deși nimeni nu știe, nici măcar acum, la atâția ani de când internetul a devenit indispensabil, cum pot supraviețui producătorii de conținut (mai ales cei din zona informației), câtă vreme banii se duc în proporție de 80% la intermediari. Nu putem descărca mâncare de pe internet, nu putem călători pe internet, nu putem să ne îmbrăcăm cu internet, dar ne imaginăm că o lume din care dispar tipăriturile e viitorul. Nu e. Poate că OBIECTIV nu avea nevoie de o „renaștere”. Pentru mine însă a fost o oportunitate. Am preluat munca unor oameni foarte mișto și sper să nu dezamăgesc. Ce încercăm noi să facem (și accentuez „noi”, pentru că e vorba despre o echipă) este să mai dezmorțim puțin lucrurile. Sufletul acestui ziar sunt toți cei care lucrează aici și cred. Și cei care au lucrat aici și care și-au pus amprenta pe istoria acestei publicații. Nu e genul de proiect pe care să-l faci singur sau să ți-l asumi singur, pentru că ar fi nedrept.
Nu putem decât să salutăm munca și dragostea cu care acești oameni continuă o idee frumoasă, responsabilă, cu gândul doar la locuitorii unui oraș. Și să le dorim mult succes.
