Tatiana Niculescu Bran lansează mâine, sâmbătă, 14 mai 2016, la ora 17.00, cartea „Mihai I. Ultimul rege al românilor“ la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. O carte extraordinar de bine documentată și la fel de bine scrisă: limpede, sincer, cald. O carte care mi-a readus informații pe care le-am aflat în zeci de ani, din diferite surse, și mi-a revelat informații pe care nu le-am avut. O carte-frescă, o carte-revelație.
„Curând, devine chiar de nesuportat, iar bona St. John e exasperată. I se plânge Reginei Maria că Mihai e cu totul ignorat de părinții lui. Are accese de nemaipomenită încăpățânare. Într-o bună zi, se-ncuie într-o cameră de la etajul al doilea (probabil în reședința de la Șosea) și anunță că vrea să sară pe geam. Alertați, angajații care-l au în grijă întind un cearșaf sub fereastră, gata să-l prindă, pe când el se-apleacă periculos de mult peste pervaz, urmărind cu interes agitația stârnită. Până la urmă, renunță să mai sară, dar refuză să descuie ușa. Încuietoarea e tăiată cu ferăstrăul. Pune în scenă simularea unei sinucideri, încercând să atragă atenția părinților? Se simte abandonat? Moartea e o formă de dezordine absolută, va spune mai târziu. Dezordinea instalată treptat în familie va fi avut, în sufletul lui, forma unei prime morți sufletești. De-acum încolo, se-nchide din ce în ce mai mult în el însuși.“
De-aici înainte ce-aș putea să vă mai scriu eu? Tatiana Niculescu Bran descrie acurat, ca un martor cu ochi mulți, cutremurul unui suflet de copil și de adolescent, viața unui rege care-a fost forțat să nu mai fie rege exact când începuse să fie rege cu adevărat.

(sursa foto: worldwideromania.com)