Literatura de aziLiteratura de azi
22.10.2015

Refuzul îndoctrinării

Părăsea, foarte hotărâtă, şcoala la numai paisprezece ani pentru a se dedica, la fel de hotărâtă, cititului şi devoratului de cărţi ca metodă de a căpăta cunoştinţe. Asta nu a împiedicat-o (sau, poate, chiar a ajutat-o) pe Doris Lessing (22 octombrie 1919 – 17 noiembrie 2013) să devină, în anul 2007, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură şi să lase în urma ei peste 50 de romane.

Cînd cele două femei ieşeau în oraş împreună, Anna se dădea intenţionat la o parte, aducîndu-ş i contribuţia la sporirea dramatismului lui Molly. Însă cînd rămîneau singure, avea tendinţa să-şi domine prietena. Totuşi, nu la fel stătuseră lucrurile la începutul prieteniei lor. Molly, aspră, directă, lipsită de tact, o domina făţiş pe Anna. Puţin cîte puţin şi cu contribuţia consistentă a serviciilor Mamei Zahăr, Anna învăţase să se impună. Chiar şi după atîta timp, tot mai avea momente cînd ar fi contrazis-o pe Molly şi totuşi n-o făcea. Ea însăşi recunoştea în sinea ei că era laşă, prefera de fiecare dată să cedeze înainte să provoace discuţii şi scene. O ceartă o deprima pe Anna zile la rînd, în vreme ce pe Molly o făcea să se simtă minunat. Izbucnea în lacrimi îmbelşugate, spunea lucruri inadmisibile şi uita totul după numai o jumătate de zi. Între timp, Anna, epuizată, stătea închisă în apartamentul ei ca să-şi vină în fire.
Recunoşteau că erau amîndouă lipsite de „siguranţă” şi de „rădăcini”, cuvinte ce datau din epoca Mamei Zahăr. Dar Anna învăţase, de curînd, să folosească aceste cuvinte într-un alt mod, nu ca motiv pentru care să-şi ceară scuze, ci ca stindarde sau flamuri ale unei atitudini ce reprezenta o filosofie diferită.
Îşi închipuia încîntată cum îi va spune lui Molly:
– Am adoptat atitudinea greşită şi totul e din cauza Mamei Zahăr. Ce sînt siguranţa şi echilibrul ăsta care se presupune că sînt atît de bune? Ce-i atît de rău în a trăi emoţional de pe o zi pe alta, într-o lume care se schimbă aşa de repede?
Şi totuşi, în acel moment, cînd stătea de vorbă cu Molly, aşa cum făcuse de sute de ori înainte, Anna ajungea să-şi spună în sinea ei:
– De ce simt nevoia asta îngrozitoare de a-i face pe ceilalţi să vadă lucrurile la fel ca mine? E copilăresc: de ce ar trebui s-o facă? Asta înseamnă, în fond, că mi-e teamă să rămîn singură cu sentimentele mele.
Încăperea în care stăteau cele două femei se afla la primul etaj şi dădea spre o străduţă lăturalnică îngustă, cu ferestrele caselor pline de ghivece cu flori, cu obloanele vopsite şi trotuarele de pe-o parte şi alta decorate cu trei pisici tolănite la soare, un pechinez şi căruciorul lăptarului, care trecea mai tîrziu pentru că era duminică. Lăptarul era îmbrăcat doar în cămaşă şi avea mînecile suflecate, iar fiul său, un băietan de şaisprezece ani, scotea pe rînd sticle albe şi scînteietoare dintr-un coş de sîrmă şi le punea în faţa fiecărei uşi. Cînd ajunse sub fereastra lor, bărbatul îşi ridică privirea şi dădu din cap. Molly zise:
– Ieri a intrat să bea o cafea. Cum se mai umfla în pene! Fiul lui a primit o bursă şi domnul Gates voia să-mi dea de ştire. I-am zis de îndată, înainte să continue: „Fiul meu a avut parte de toate avantajele acestea, de toată educaţia, şi privi- ţi-l, habar n-are încotro s-o ia. În timp ce pentru fiul dumitale n-a fost nevoie să cheltuiţi un sfanţ şi a obţinut o bursă”. „Aşa e – mi-a răspuns el – întocmai aşa stau lucrurile”. Iar atunci mi-am spus în sine mea că pentru nimic în lume n-o să stau cu braţele încrucişate şi i-am zis: „Domnule Gates, fiul dumitale va ajunge în clasa de mijloc acum, alături de noi toţi, şi nu veţi mai vorbi aceeaşi limbă. Dar ştiţi deja asta, nu?”. Iar el mi-a răspuns: „Aşa-i lumea!” „Nu, lumea nu-i aşa deloc – i-am întors-o eu. Aşa e în ţara asta nenorocită, obsedată de diferenţele de clasă.” Fiindcă domnul Gates e unul dintre acei afurisiţi de Tory1 din clasa muncitoare, ştii? Ei bine, atunci mi-a răspuns: „Aşa-i lumea, domnişoară Jacobs. Ziceţi că fiul dumneavoastră nu-şi găseşte calea în viaţă? Ce lucru trist”. Şi a plecat să-şi distribuie laptele mai departe, iar eu m-am dus la etaj să dau cu ochii de Tommy, stînd în pat, fără să facă nimic. Probabil că tot acolo e şi acum, dacă o fi acasă. Fiul domnului Gates e un băiat dintr-o bucată, pune suflet ca să obţină ceea ce vrea. Dar Tommy… de cînd m-am întors, acum trei zile, nici că face altceva, stă în pat şi meditează.
– Hai, Molly, nu-ţi mai face atîtea griji. O să-şi revină el. 

„Caietul auriu”, traducere de Cristiana Vişan şi Ciprian Şiulea

Sursa foto: semnebune.ro