„Psalms of Horror” este cea dintâi carte publicată de Traian Rareş Tuş, iar acest debut stă sub egida editurii Galaxia Guttenberg. Lansarea a avut loc în data de 14 octombrie 2022, când amfiteatrul „Augustin Buzura” al Colegiului Naţional „Gheorghe Şincai” din Baia Mare s-a dovedit a fi neîncăpător. Alături de reprezentantul Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş şi de conducerea şcolii, tânărul autor a fost susţinut de numeroși colegi şi dascăli ai unităţii de învăţământ.
Meritul volumului de 396 de pagini este acela că aduce în faţa lectorilor alte trei ipostaze distincte ale lui Traian Tuş, cel cunoscut şi recunoscut până acum doar graţie performanței academice extraordinare. Autorul, elev în clasa a XII-a, este multiplu medaliat naţional şi internaţional la olimpiadele şi concursurile şcolare de matematică, fizică, astronomie şi astrofizică.
Cel care ne întâmpină de la primele rânduri este nimeni altul decât adolescentul Traian Tuş. Perioada cea mai tumultuoasă din viaţa unui om, adolescenţa este, totodată, şi cea mai încărcată de experienţe. Cartea de faţă înfăţişează, astfel, imaginea generică a tânărului în formare, a celui care, descoperind lumea, vrea să comunice şi să se comunice. Deloc întâmplător, autorul dedică această lucrare fratelui său, Mihnea: „To my brother, Mihnea, the most curious person I know”. Procedând astfel, îşi selectează de la bun început publicul cititor: pentru a fi lectorul vizat, acel Cititor Model, în termenii folosiţi de Umberto Eco, insul trebuie să întrunească nişte calităţi aparte, să-i iasă autorului în întâmpinare, dovedind, în primul rând, un grad mare de curiozitate, cel dintâi semn al dorinţei de autodepășire, de evoluţie perpetuă.
Imediat, pe pagina următoare, se regăseşte cuvântul remarcabilului Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române. Domnia Sa vede în Traian un tânăr extraordinar, cu preocupări deosebite. Acesta intuieşte genialitatea dindărătul condeiului şi alege să-l considere un reprezentant al noii generaţii implicate, fără rezervă, în asumarea unui rol decisiv în definirea viitorului omenirii: „When an adolescent of genius – the way Traian Rareş seems to be, originated from Baia Mare, Romania – writes a book about the end of the world, it is, without a doubt, a sign: we are sent a warning, we are asked to pay attention”.
Apoi, prefaţa impresionează prin viziunea optimistă asupra vieţii şi asupra rolului pe care omul îl are în macrounivers. Dumnezeu veghează în permanenţă, imposibilitatea de a prezice viitorul este, în fapt, o binecuvântare mascată, care îi permite omului să atingă fericirea. Totuşi, curiozitatea este imanentă firii umane şi, uneori, în ceea ce ar trebui să percepem darul suprem, noi găsim un blestem, o pedeapsă, o limitare. În loc să trăim plenar prezentul, ne proiectăm toată fericirea asupra zilei de mâine, asupra viitorului, iar când acesta nu ne împlineşte năzuinţele cădem în deznădejde.
Titlul oximoronic, „Psalms of Horror”, dezvăluie cele două concepte-coloană din arhitectura volumului, care transpun, de fapt, lexemele ce au definit de-a lungul timpului ontologia umană: credinţa şi frica. Viaţa presupune confruntarea cu necunoscutul şi, în faţa imprevizibilului, omul a recurs fie la încrederea oarbă într-o fiinţă demiurgică, fie la creditul acordat propriilor forţe. În timp, acesta din urmă a devenit echivalent cu puterea ştiinţei.
Punctul de plecare este Biblia, Cartea Sfântă, perspectiva dovedeşte cunoaşterea preceptelor creştine, iar la început atenţia se îndreaptă asupra Apocalipsei prezise de Ioan. Intenţia autorului nu este de a ne face să alegem între ştiinţă şi credinţă, ci, lăsându-ne conduşi de curiozitatea noastră înnăscută, să cercetăm ambele domenii.
Cartea propusă spre lectură este departe de a fi o poveste. Dimpotrivă, ea intenționează să aşeze în faţa lectorilor oglinda nedeformatoare a realităţii: sfârşitul lumii este o certitudine, căruia noi îi putem opune doar licărirea speranţei.
Astfel, cea de-a treia ipostază descoperită este cea a unui inițiat în tainele universului, care se transformă de bunăvoie pentru noi, cei neofiți, în mistagog.
Alegând ca fir de plumb întrebarea: „Când se va sfârşi, oare, lumea?”, lucrarea propune un periplu prin diverse domenii, teorii şi interpretări.
Cele patru capitole trec în revistă șaptesprezece categorii de scenarii apocaliptice, clasificate în funcţie de probabilitatea materializării lor şi de măsura în care noi le putem controla sau diminua efectele: de la factorii exteriori care ar putea cauza extincția întregului universului (asteroizi, supernove, raze gama, găuri negre), la cauze naturale, care, prin extrapolarea forţei lor, ar redefini în mod radical destinul omenirii (cutremure, tsunami, invazii extraterestre, atacuri cibernetice şi dezastre ecologice), pentru a se ajunge, în cele din urmă, la elemente controlabile (supremaţia inteligenţei artificiale, impactul unui asteroid, criza apei şi a mâncării, schimbările climatice şi activitatea solară) şi la cele imprevizibile (super-vulcanii, pandemia şi războiul nuclear). Pentru o mai bună aprofundare şi înţelegere a subiectului studiat, fiecare subcapitol se încheie cu o listă de concepte explicate pe îndelete.
Chiar dacă subiectul în sine nu e unul nou, modalitatea de abordare transformă cartea într-o lectură revelatoare. Într-adevăr, este opera adolescent care mărturiseşte şi se mărturiseşte cu naturaleţe, autenticitate şi fără reţineri. Tocmai această opţiune îi conferă discursului accesibilitate.
Geneza volumului are ca punct de plecare coșmarul avut la vârsta de şapte ani, când a vizionat filmul „2012” şi a fost martorul numeroaselor speculații excesiv mediatizate despre sfârşitul lumii. Timp de zece ani, acestea i-au creat o anxietate crescândă, care pretindea o rezolvare. De aceea, când, cu un an în urmă, s-a trezit cu această sintagmă reverberându-i în minte – „Psalms of Horror” –, Traian a decis să aprofundeze subiectul şi, ulterior, să prefacă scrisul într-o experienţă cathartică nu doar pentru el însuşi, ci şi pentru publicul larg.
Harul, determinarea, perseverența şi munca asiduă de şase ore pe zi timp de zece luni au dat naştere acestei colecții de eseuri motivate subiectiv, dar fundamentate ştiinţific, iar rezultatul este unul cu adevărat extraordinar. De fiecare dată, înainte de a oferi explicaţii abstracte, greoaie pentru noi, oamenii de rând, neinițiați în tainele astrofizicii, el porneşte de la propriile experienţe, pe care, apoi, le susţine prin cele mai recente studii în domeniu. Un astfel de exemplu este cel prin care ilustrează expansiunea universului. El îşi bazează lămuririle prin realizarea unei similitudini între macrounivers şi un balon pe suprafaţa căruia se desenează o serie de puncte. Pe măsură ce interiorul balonului încorporează din ce în ce mai mult aer, intensitatea punctelor păleşte şi distanţa dintre ele creşte exponenţial.
Drept urmare, ezotericul se preface insesizabil în exoteric, fiindcă cele mai absconse fenomene fizice şi astrofizice sunt explicate într-o manieră inedită, făcând apel la comparaţii explicite, unde metonimia îşi dovedeşte adevărata putere.
Într-adevăr, faptul că autorul a optat să scrie în limba engleză poate fi perceput de unii drept obstacol. Totuşi, potrivit propriilor mărturisiri, intenţia este una contrară. Fiind vorba de o limbă de circulaţie internațională, ea este cunoscută publicului său ţintă: generaţia tânără şi cea adultă. Mai mult decât atât, aceasta conferă întâietate acurateței informaţiilor – întreaga operă s-a bazat pe cercetarea lucrărilor şi a studiilor de specialitate scrise în principal în limba engleză, iar unii termeni nici măcar nu au echivalent în limba română.
Din fericire, volumul „Psalms of Horror” contrazice orizontul de aşteptare al lectorului şi se preface într-un imn închinat umanităţii înseşi în toată complexitatea sa ce alătură curiozitatea şi entuziasmul adolescenţei, discernământul şi puterea de înţelegere proprii perioadei adulte şi revelaţia puterii de salvgardare a solidarităţii.
[Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Şcoala Doctorală UTCN, Centrul Universitar Nord, Baia Mare]