Odilia Roşianu
Omul i-a fost permanent în atenție. Chiar dacă eul poate fi, de multe ori, detestabil, nu s-a predat, a căutat filonul profund. Ca un veritabil caminante a străbătut spațiul și timpul tocmai pentru a înțelege condiția umană, cu toate reprezentările ei. Drumurile prin memorie au ajuns, surprinzător, până la zeii pe care, uneori, i-a apărat de calomniile mitologice. Alteori, nu. Deși i-a iubit. Ca un adevărat Don Quijote din/în Est…
Apoi s-a întors în prezent. Cu același unic scop – de a observa omul. A intrat în polemici cordiale pentru că era vremea întrebărilor și a unor răspunsuri.
A fost, clar, un om norocos, cu un „traseu” invidiat de unii, condamnat de mulți. Inclusiv atunci când și-a petrecut viața pe un peron, acela al singurătății.
Dar deșertul ideilor nu e niciodată pentru totdeauna. Îndemnurile lui, adesea ciudate (cum ar fi „rugați-vă să nu vă crească aripi”) au fost și sunt ascultate.
S-a folosit de el însuși ca exemplu, cumva negativ (și trist) – până și autoportretul și l-a făcut într-o oglindă spartă – pentru ca alții să nu mai greșească așa cum a crezut că a făcut-o el.
Numele lui – Octavian Paler. Iar aventurile sale au fost, în majoritate, solitare.
Mi-l imaginez chiar și acum la Lisa. Ne trimite scrisori imaginare. Pe care le tot recitim pentru a vedea trecutul. Și viitorul. Sau, cu puțin noroc, prezentul.
(sursa foto: gorjeanul.ro)
***
Date oficiale (de pe polirom.ro):
Octavian Paler s-a născut la 2 iulie 1926, în comuna Lisa, judeţul Braşov.
Va urma, ca bursier, Liceul „Spiru Haret” din Bucureşti (1937-1944), făcînd însă ultima clasa la Liceul „Radu Negru” din Făgăraş şi susţinînd bacalaureatul la Sibiu, în 1945.
Este, concomitent, student la Facultatea de Litere şi Filosofie, respectiv Facultatea de Drept din Bucureşti (1945-1949).
După absolvire, e recomandat de Tudor Vianu pentru a rămîne asistent la Catedra de Estetică, însă declină propunerea şi se angajează la Radiodifuziune. Aici va fi corespondent special, apoi redactor-şef adjunct la redacţia culturală. Este corespondent Agerpres la Roma, cîteva luni, la sfîrşitul anului 1964, iar în următorii ani director general al Televiziunii Române (1965-1968), director general adjunct la Radio (1968-1970), redactor-şef la România liberă (1970-1983).
Demis în 1983 din motive politice, se va pensiona medical în acelaşi an, reintrînd în „arenă” odată cu Revoluţia din 1989, cînd devine director onorific al ziarului România liberă. Ulterior s-a aflat în aceeaşi postură la Cotidianul.
Scriitorul a debutat publicistic în 1958, cu versuri în Luceafărul, iar editorial, abia în 1970, cu volumul de poezii Umbra cuvintelor. Urmează, pe linia jurnalelor de călătorie sau pe cea a literaturii parabolice, volumele care i-au dimensionat statura de important autor contemporan: Drumuri prin memorie (Egipt-Grecia, 1972, Italia, 1974; ediţia a III-a, Polirom, 2009), Mitologii subiective (1975; ediţia a III-a, Polirom, 2008), Apărarea lui Galilei (1978; Premiul Academiei Române; ediţia a III-a, Polirom, 2009, 2013), Scrisori imaginare (1979; ediţia a V-a, Polirom, 2010), Caminante (1980; Premiul Uniunii Scriitorilor; ediţia a III-a, Polirom, 2010), Viaţa pe un peron (1981; ediţia a V-a, Polirom, 2011, 2014), Polemici cordiale (1983; ediţia a ÎI-a, Polirom, 2008, 2013), Un om norocos (1984; ediţia a II-a, Polirom, 2008), Un muzeu în labirint (1986), Viaţa ca o coridă (1987; ediţia a II-a, Polirom, 2009), Don Quijote în Est (1993; ediţia a II-a, Polirom, 2010), Vremea întrebărilor (1995; ediţia a II-a, Polirom, 2011), Aventuri solitare (1996; ediţia a II-a, Polirom, 2008), Deşertul pentru totdeauna (2001; ediţia a II-a, Polirom, 2009, 2012), Autoportret într-o oglindă spartă (2004; ediţia a III-a, Polirom, 2010, 2015), Calomnii mitologice (2007; ediţia a III-a, Polirom, 2013).
În 2005 a primit Premiul Opera Omnia al Uniunii Scriitorilor.
Octavian Paler a încetat din viaţă pe 7 mai 2007, la Bucureşti.
(imagine cover de pe youtube.com)
