Maria Morariu 
Pentru tine, dragostea mea
Am fost la târgul de păsări
Şi-am cumpărat păsări
Pentru tine,
dragostea mea.
Am fost la târgul de flori
Şi-am cumpărat flori
Pentru tine,
dragostea mea.
Am fost la târgul de fiare vechi
Şi-am cumpărat lanţuri
Lanţuri grele
Pentru tine,
dragostea mea.
Apoi m-am dus la târgul de sclavi
Te-am căutat,
Dar nu te-am găsit,
dragostea mea.
***
Îl găsim în manualele şcolare din ţările francofone, dar îl regăsim şi în versurile şlagărelor la modă. Poezia lui a cucerit, a sedus şi continuă să se impună, generaţie după generaţie, drept cea mai emoţionantă, simplă, dar, totuşi, plină de jocuri de cuvinte şi sensuri vizibile doar îndrăgostiţilor de frumos.
Într-o perioadă în care toţi autorii se aliniau sau, cel mult, încercau să se alinieze unor tendinţe moderniste şi chiar suprarealiste în literatură, Jacques Prévert (4 februarie 1900 – 11 aprilie 1977) reuşeşte să rămână clasic, simplu şi frumos. Acest lucru îl va ajuta să devină popular foarte rapid, chiar după publicarea primului său volum de poezii, la vârsta de 45 de ani, Paroles.
În ciuda vocilor critice care atacau această popularitate şi uşurinţa versurilor sale, nimeni nu reuşea să ignore faptul că poemele sale au servit drept versuri unor şansonete interpretate de Yves Montand, Cora Vaucaire, Juliette Gréco, Catherine Sauvage. Actriţa Oana Pellea a fost şi ea fascinată, la rândul ei, de versurile lui Prévert, interpretându-le acompaniată de muzică.
Sunteţi invitaţi, în continuare, să vă delectaţi cu versuri precum o primăvară, venite de la un visător incurabil.
Copiii care se iubesc
Copiii care se iubesc
Se-mbrăţişează în picioare
Lângă porţile nopţii
Stârnind mânia trecătorilor
Copiii care se iubesc
Se-mbrăţişează în picioare
Stârnind mânia trecătorilor,
Mânia şi dispreţul lor
Şi râsetele şi invidia.
Dar copiii care se iubesc
Nu sunt acolo pentru nimeni;
Ei sunt în altă parte –
Dincolo de noapte,
Mult mai presus de stele
În orbitoarea strălucire
A primei lor iubiri.
Ca să faci portretul unei păsări
Mai întâi pictezi o colivie
cu uşiţa larg deschisă,
apoi pictezi
ceva cât mai drăguţ
şi cât mai simplu:
ceva frumos,
ceva util
pentru pasăre;
pe urmă pui tabloul pe-un copac
într-o grădină,
într-un crâng,
într-o pădure
şi te ascunzi după copac
fără o vorbă
fără să te mişti…
Se-ntâmplă uneori ca pasărea să vină repede,
dar se mai poate întâmpla să treacă ani şi ani
până se hotărăşte.
Atunci nu te descuraja –
aşteaptă, aşteaptă dacă e nevoie ani întregi.
Viteza sau încetineala cu care pasărea soseşte
n-au nici o legătură
cu faptul că tabloul e reuşit sau nu.
Când pasărea soseşte –
dacă soseşte –
păstrezi cea mai adâncă linişte:
aştepţi mai întâi ca pasărea să intre în colivie
şi după ce a intrat
închizi uşiţa binişor cu pensula,
apoi
ştergi toate gratiile una câte una
cu mare grijă, nu cumva s-atingi vreo pană.
Pe urmă faci portretul arborelui, alegând
din toate crengile pe cele mai frumoase,
iar pentru pasăre pictezi după aceea
frunzişul verde şi răcoarea vântului,
pulberea soarelui,
foşnetul gâzelor prin iarbă în căldura verii,
apoi aştepţi ca pasărea să cânte…
Dacă nu cântă
e semn rău –
semn că tabloul nu e bun,
dar dacă vrea să cânte, e semn bun,
e semn că poţi semna.
Atunci îi smulgi o pană
binişor de tot
şi pe un colţ al pânzei te iscăleşti cu ea.
(traduceri Maria Banuş)
Imagine de pe chatelaine.com
