Prefer să te iubesc în singurătate

O pasăre zboară deasupra ta.
Și lasă o umbră trecătoare.
Ce este corpul? Acea umbră a umbrei iubirii,
care într-un tainic mod
conține întregul univers. 

Aproximativ așa arată multe poezii scrise de Jalāl ad-Dīn Muhammad Rūmī, sau pe numele său complet Mawlānā Jalāl ad-Dīn Muhammad Rūmī  (30 septembrie 1207 – 17 decembrie 1273), cel care este considerat unul din cei mai mari mistici persani și islamici, denumit și „prințul poeților sufi”. Poezia de mai sus pare alcătuită într-un mod destul de simplist – și chiar nu este o poezie complexă din punct de vedere compozițional -, dar în ea (sau în multe altele de acest fel) regăsim aproximativ plenar filosofia vieții și a operei scriitorului.
În opera și existența sa, acest p(r)o(f)et consideră că experiența creatoare cea mai eficientă nu poate avea loc decât prin acceptarea iubirii divine și practicarea unei trăiri „exemplare”, compatibilă cu aceasta, iubire pe care o percepe atât cu gândul, cât și cu sentimentele. El îl caută pe Dumnezeu mereu în interiorul său (cu simplitate și pioșenie). El și Dumnezeu, poezia și iubirea, se contopesc:

Rugăciunea unui șeic
nu este ca alte rugăciuni.
El nu mai există
și cuvintele lui
sunt cuvintele lui Dumnezeu.
Dacă Dumnezeu se roagă pe El însuși,
cum și-ar putea respinge propria rugăciune?

Rumi moștenește de la tatăl său acest fel de a fi, care – desigur – se răsfrânge și în opera sa, căci el își cultivă o sensibilitate aparte, iar de cele mai multe ori viața și opera sa fuzionează neîntrerupt, fiind conștient totodată și de o existență reconfigurabilă „dincolo de timp”:

Nu te teme de moartea a ceea ce este cunoscut!
Dacă mori pentru ceea ce este temporal,
vei ajunge dincolo de timp!

Tatăl său a fost teolog, iar un impact puternic îl va avea asupra lui și Attar, celebrul poet persan, pe care Rumi îl întâlnește în drum spre Anatolia, când familia sa este nevoită să fugă spre vest din cauza invaziilor mongole.

(sursa foto: etermagazine.com)

***

Prefer

Prefer să te iubesc în tăcere,
pentru că în tăcerea mea nu întâmpin respingere.

Prefer să te iubesc în singurătate,
pentru că în singurătatea mea nu aparţii nimănui, ci doar mie.

Prefer să te ador de la distanţă,
pentru că distanţa ne ţine pe amândoi departe de durere.

Prefer să te ţin prizonieră în gândurile mele,
pentru că în gândurile mele doar eu am libertatea de a decide.

Prefer să te sărut în bătaia vântului,
pentru că vântul este mai delicat decât buzele mele.

Prefer să te îmbrăţisez în visele mele,
pentru că visele mele sunt fără sfârşit.

(sursa foto cover: pinterest.com)