Precis şi pertinent

„Nu am vrut nicicând să tratez cititorul ca pe un individ mai stupid sau mai puţin însemnat decât mine, am vrut să îl privesc ca pe un ins la fel de important ca şi mine, simţeam că aveam să îi transmit tot ce aveam mai bun, mai precis şi mai pertinent, ca să se poată raporta într-un fel productiv la aceste lucruri şi să ajungă poate şi la alte concluzii. Am scris întotdeauna la un mod lucid şi responsabil. Veţi fi observat de bună seamă că nu am scris nici măcar o singură frază prolixă. E o rezervă pe care mi-o iau faţă de cititor. […] Privesc fiecare om cu extrem de multă seriozitate şi nicicând nu mi-ar trece prin cap că eu trebuie să îl ridic undeva. Ar fi o premiză de dialog impertinentă, dacă aş porni de la ideea că el nu se află pe aceeaşi treaptă cu mine. Iau fiecare om la fel de în serios ca pe mine însumi”.

Scriitor de limbă germană, evreu sefard originar din Bulgaria, laureat în 1981 al Premiului Nobel pentru Literatură, Elias Canetti (25 iulie 1905 – 14 august 1994) a trăit și activat mai ales în Austria, Anglia și Elveția.

Deși scris la numai 26 de ani Orbirea este un roman complex, de mare originalitate și rafinament psihologic. Axat pe viața câtorva oameni cu structuri psihice diferite, toți însă neobișnuiți într-un anume fel, textul pune în fața cititorului aspecte nefericite ale vieții umane. Romanul este prin excelență unul modern, mai cu seamă prin faptul că absurditatea lui se reduce la natura umană și îndeamnă cititorul la analiză critică. Acțiunea în sine este redusă, lăsând loc monologului interior pentru fiecare personaj în parte. Caracterul oarecum fastidios al acestei tehnici literare este compensat de naturalismul gândurilor personajelor: moarte, tortură, furt, posesiune; nici chiar gândurile lui Kien nu scapă acestei caracterizări, deși ele sunt atenuate la el prin aluzii literare.

Romanul a fost scris pe când autorul se afla la Viena, o perioadă descrisă în volumul memorialistic „Facla în ureche”. Dragostea mamei lui devenise posesivă, iar el tocmai o întâlnise pe Veza, viitoarea lui (primă) soție, cu care discuta despre literatură, dar și despre părinții lor. Frecventa lecturile lui Karl Kraus, care citea din ziarul său, Die Fackel [Facla], de unde și numele volumului de memorii ale lui Canetti, discuta despre și cu Freud, Pauli, dr. Sonne. Viena de după primul război mondial rămăsese un centru de o mare efervescență culturală, deși posibilitățile materiale se diminuaseră. Stimularea intelectuală a marelui oraș, trecută prin filtrul creator de geniu, a dus la nașterea volumului Orbirea.

În 1960 este publicată cartea „Masele şi puterea”, un studiu al societății ce propune ca premisă a organizării sale instinctul de masă. În cadrul masei (care la bază are conceptul de haită) individul capătă identitate și scop pe plan personal. Pe de altă parte, în anonimatul masei, responsabilitatea se împarte, tinzând spre dispariție. Masele sunt iraționale, construite pentru a fi conduse. Apare astfel oportunitatea devenirii conducătorilor, supraviețuitori sau potentați. Studiul explică motivul și modul prin care masele se supun acestora, descriind, din perspectiva condamnării la moarte, unealta principală de conducere: porunca. În epilog, Canetti prezintă câteva supoziții cu privire la dezvoltarea și transformarea haitelor, maselor și conducătorilor în noile condiții ale secolului XXI.*

Imagini de pe: Pinterest

*informaţii regăsite pe: wikipedia