Poveştile şi muzica

Muzician controversat, la început, în propria ţară, declarat apoi un mare compozitor în viaţă, Serghei Serghievici Prokofiev (23 aprilie 1891 – 5 martie 1953) este astăzi privit drept un „clasic”, iar manuscrisele sale, corespondenţa şi alte materiale biografice sunt considerate patrimoniu cultural şi conservate în Arhivele Nationale şi în Muzeul Central al Muzicii din Moscova. Compozitor, pianist și dirijor, a stăpânit numeroase genuri muzicale și este adesea considerat unul dintre cei mai importanți compozitori ai secolului XX.

A compus lucrări într-o varietate de genuri, inclusiv opere, balete, simfonii, concerte, muzică de cameră și muzică de film, dintre care: operele Jucătorul, Op. 24, după Dostoievski, Război și pace, Op. 91 (1941-1952), după Tolstoi sau baletele Romeo și Julieta, Op. 64 (1935-1936) şi Cenușăreasa, Op. 87 (1940-1944).

 Când mă culcam seara, niciodată nu aveam chef de somn. Stăteam întins în pat cu ochii deschişi şi ascultam sunetele îndepărtate ale unei sonate beethoveniene ce ajungeau la mine de la câteva încăperi distanţă.
Mamei îi plăceau sonatele din volumul I. Apoi veneau mazurcile, preludiile şi valsurile lui Chopin, iar câteodată Liszt. Compozitorii ruşi preferaţi de mama erau Ceaikovski şi Rubinstein. Anton Rubinstein era la apogeul faimei sale şi mama il considera un fenomen mai mare chiar decât Ceaikovski. Un portret al său atârna deasupra pianului. (…) Câteodată, în timpul hoinărelilor mele prin Central Park, priveam zgârie-norii ce-l încadrau şi mă gândeam cu o furie rece la toate orchestrele minunate ale Americii care nu ştiau nimic despre muzica mea; mă gândeam la criticii care nu făceau altceva decât să înşire mereu platitudini imbecile de genul: ” Beethoven este un mare compozitor” şi care lătrau violent la orice noutate; mă gândeam la impresarii care organizau turnee nesfârşite cu un singur program, ce se repeta exasperant de câte cincizeci-şaizeci de ori. Venisem aici prea devreme: copilul nu era destul de matur pentru a înţelege muzica nouă.(…) Iată cum văd eu lucrurile: nu-mi pasă de politică… sunt în primul rând compozitor. Orice guvern care mă lasă să-mi scriu muzica în linişte, care îmi tipăreşte tot ce scriu înainte ca cerneala să se fi uscat pe hârtie şi care îmi cântă absolut tot ce compun este un guvern bun pentru mine. În Europa toţi trebuie să ne luptăm pentru a obţine cel mai mic concert, să ţopăim frumos în jurul dirijorilor şi al directorilor de teatre; în Rusia ei sunt aceia care vin la mine. Abia pot face faţă cererilor lor…”

(„Memorii” – Serghei Prokofiev, traducere Cătălin Ursu)

Imagine de pe unitischimbam.ro