Ioana Dana OniciucIoana Dana Oniciuc
29.03.2017

Povestea „pianului călător”

Toate sunetele posibile dorm în clapele de pian.

Marguerite Yourcenar

Când auzi de un „pian călător” gândul îți fuge la o poveste. O poveste în care mulți s-ar regăsi, dar și mai mulți ar zăbovi preț de câte clipe pentru a-și încărca bateriile.

Un pian călător împrăștie acorduri fine și mângâie sufletele împovărate de grijile cotidiene. Dar cine a fost atât de darnic încât să plece cu un pian, la propriu, într-o călătorie?

Horia Mihail este un pianist român care, după ce și-a desăvârșit studiile, a format alături de violonistul Alexandru Tomescu și violoncelistul Răzvan Suma trio-ul Romanian Piano Trio cu care a susținut nenumărate concerte de mare succes atât în țară, cât și în străinătate.

În 2011 i-a venit idea de a face un turneu național de recitaluri solo, asta pentru că sunt nenumărați iubitori ai muzicii de gen care nu au acces pe viu la ceva atât de semnificativ cum este muzica clasică. Iar succesul nu a întârziat să apară!

Proiectul acesta mai are o parte inedită, aceea de a lăsa pianul de concert comunității aflate la destinația finală. Cine știe ce pianist, poate chiar din acel orășel, vom avea ocazia de a asculta peste ani, unul care să continue acest minunat demers cultural!

De-a lungul anilor de pelerinaj, publicul a putut asculta piese semnate de Beethoven, Mozart, Brahms, Liszt, Schumann, Rachmaninov. Anul acesta a venit rândul lui Chopin cu Romantic Vals.

Turneul Pianul Călător, ediția a VII-a, va avea loc în perioada 5 aprilie – 4 mai 2017, în 15 localități din țară și la Chișinău.

La Tulcea, Roman, Deva și Alba Iulia pianistul se va reîntâlni şi cu celelalte piane călătoare, rămase acolo în anii anteriori. Traseul turneului va putea fi urmărit pe www.pianulcalator.ro  sau pe frecvenţele posturilor publice de radio. 


PROGRAMUL CONCERTELOR
5 Aprilie – Chişinău – Muzeul de Artă
6 Aprilie – Iaşi – Aula BCU
7 Aprilie – Piatra Neamţ – Liceul de Artă
8 Aprilie – Roman – Casa de Cultură
11 Aprilie – Deva – Sala Pro Arte
12 Aprilie – Alba Iulia – Casa de cultură
13 Aprilie – Sfântu Gheorghe – Centrul de Cultură Arcuş
19 Aprilie – Bucureşti – Sala Radio
21 Aprilie – Tulcea – Teatrul Jean Bart
24 Aprilie – Buzău – Teatrul George Ciprian
25 Aprilie – Târgovişte – Muzeul Naţional de Istorie
26 Aprilie – Slatina – Centrul Cultural Eugen Ionescu
27 Aprilie – Caracal – Teatrul Naţional
28 Aprilie – Piteşti – Centrul Multifuncţional
3 Mai –Brașov – Sala Patria
4 Mai – Bistriţa – Sinagoga

Organizatorii evenimentului: Centrul Cultural Media Radio România, Asociația Culturală Accendo.

Horia Mihail (foto: Virgil Oprina)