Maria Morariu
Nu am fost duşmanul nimănui, cu excepţia mea.
Poet romantic, înzestrat cu multă sensibilitate lirică, John Clare (13 iulie 1793 – 20 mai 1864) a crescut în sărăcie, într-o zonă rurală, având acces limitat la cărți. Era dotat, însă, cu o memorie extraordinară și a învățat pe de rost balade populare.
Volumul său „Poeme descriind viața și peisajul rural ” (Poems Descriptive of Rural Life and Scenery, 1820) l-a făcut celebru, dar pentru scurt timp. Un număr considerabil de poezii au fost publicate abia în secolul XX. În 1931, Edmund Blunden a editat și o autobiografie a poetului rustic.
Eu sunt
Eu sunt: totuşi, nimănui nu-i pasă şi nu ştie ce sunt,
Prietenii m-au părăsit în nişte imagini uitate;
Consumat de propriile-angoase, n-am unde să mă-ascund,
Ele vin şi dispar fără-avertisment, pe neaşteptate,
Stoluri, ca umbrele care tot scad, în dragoste şi-n moarte;
Şi, totuşi, eu sunt! şi trăiesc toastând cu umbre, de-aproape şi departe:
În vidul dispreţului şi-n larma zilei, în mările cele vii
Fremătând de-ale valurilor neadormite vise,
Unde nu există conştiinţa vieţii, nici bucurii,
Ci doar vastitatea eșuării mele-n faţa porţilor deschise –
Unde cei pe care i-am iubit ca pe ochii-mi, ferestrele luminii,
Îmi sunt străini – O, nu, nu! Mai străini decât străinii.
Mi-e dor de spaţii unde omul nu a ajuns nicicând;
De-un loc unde femeia niciodată nu a râs, nici n-a jelit,
Acolo m-aş aciua lângă Creator – extras din vis, lipsit de gând –
Şi-aş adormi, precum copil dormeam, somn dulce, liniştit:
Fără-a şti ce-i grija, fără-a îngrijora pe altul;
Sub mine, iarba verde – deasupra, cerul înstelat, înaltul.
(traducere Petru Dimofte)
Rămas în memoria literaturii drept cel mai mare poet al „clasei-muncitoare” din Anglia, John Clare, a lăsat poeme în care cântă natura, rădăcinile sale modeste, dar şi neîmplinirea ca individ. Primele poeme scrise au fost în urma achiziţiei unei copii a volumului Anotimpurile, a lui Thomson, şi într-o încercare disperată de a evita evacuarea părinţilor din casa lor. Apare astfel volumul „Poeme descriind viața și peisajul rural”, care are un succes destul de apreciabil, iar în anul următor apare volumul Menestrelul satului şi alte poezii. Dar nu mai reuşeşte acelaşi succes; condiţiile erau din ce în ce mai grele, erau ani în care nu avea niciun fel de venit. Fire dificilă, nu reuşea niciodată să pice de acord cu editorii în privinţa prezentării operelor sale către public. Majoritatea scrierilor originale sunt lipsite de punctuaţie, iar mulţi editori cereau remedierea acestui lucru. Clare a considerat întotdeauna că este net superior clasei sociale în care trăia în mod pur „întâmplător”, ba chiar în ultimii ani de viață ajunsese să afirme că el este Lord Byron sau Shakespeare. Este declarat un om plin de „multe iluzii ciudate” şi de bună voie se internează în azilul High Beach, sub supravegherea doctorului Matthew Allen. Acesta din urmă spunea: „Chiar dacă în conversaţii sau în scrierile sale de proză nu a mai reuşit să lase impresia unui om întreg la minte mai mult de două minute sau de-a lungul a mai mult de două rânduri, poeziile sale nu poartă niciun semn al nebuniei.”
Imagini de pe: youtube.com
