Poezia reginei

Regina Elisabeta a României (29 decembrie 1843 – 18 februarie 1916) s-a născut în micul principat german de Wied la 29 decembrie 1843, în castelul Monrepos, reşedinţă a familiei căreia i-a păstrat o caldă amintire toată viaţa. După căsătoria cu principele domnitor al României Carol de Hohenzollern-Sigmaringen în 1869, Elisabeta a venit în România şi a rămas aici până la sfârşitul său din 1916.
Cunoscută şi sub pseudonimul literar de Carmen Sylva, Elisabeta l-a completat pe augustul său soţ prin susţinuta activitate literară şi prin opera culturală sau de asistenţă socială pe care a patronat-o.

Și-a făcut o datorie din a încuraja tinerii talentați să studieze prin intermediul unui program de burse. Regina s-a înconjurat cu artiști în devenire cum ar fi George Enescu sau Elena Văcărescu și i-a sprijinit financiar pe Nicolae Grigorescu sau pe Vasile Alecsandri. A fost poetă și prozatoare, o admiratoare sinceră a lui Mihai Eminescu, pe care l-a recompensat cu ordinul Bene Merenti, însoțit de o importantă sumă de bani. Poetul a refuzat să ridice premiul, proferând opinii antidinastice. Era o pasionată cititoare a poemelor sale, după cum rezultă dintr-o scrisoare trimisă de Titu Maiorescu lui Eminescu.*

Sonet

Precum lumina unui singur soare
Prin lumea ‘ntreagă-şi răspândeşte focul,
Chemând la viaţă nouă pe tot locul
Puterea cea’n etern renăscătoare,

Se luptă ‘n veci prin nori să se strecoare
Şi’ n văi şi munţi şi ‘n codrii vezi tu jocul
Lucorii ei ce-aduce iar norocul
Bogatei toamne-a-tot-dăruitoare:

Un suflet mare tot aşa învie
Cu sfântu-i foc ce ‘n juru-i răspândeşte
Pe cei ce stau pierduţi în letargie,

Nu vrea să facă robi şi nu orbeşte,
Că el e creator nici el nu ştie,
Dar singur Domn el totul stăpâneşte.

Imagine de pe jurnalul.ro

*sursa: historia.ro