„Poeta Laureatus”

Unul din cei mai importanți poeți romani din „perioada de aur” a literaturii romane, Quintus Horatius Flaccus, în limba română Horațiu (8 decembrie 65 î.Hr. – 27 noiembrie 8 î.Hr.), era remarcat, la începuturile sale, de  Virgiliu, pe atunci „Poeta laureatus” al Romei, care îl va prezenta nobilului și influentului încurajator al artelor, Gaius Maecenas.

După moartea lui Virgiliu, în anul 19 î.Hr., Horațiu a fost acela care a primit distincția de „Poeta laureatus”.

Leuconoei

Nu-ncerca, Leuconoe-e nefastă încercarea-
Să cunoşti ce capăt zeii rânduit-au vieţii noastre,
Nici să ispiteşti vreodată Babilonicele Cifre.
Tot ce fi-va, mult mai bine-i să înduri! Că Iupiter
Va să-ţi dăruiască încă multe ierni, sau că aceasta-i
Cea din urmă care sfarmă spumegândele talazuri
Ale mării Tireniene de stâncoasele ei ţărmuri-
Fii înţeleaptă; pritoceşte-ţi vinul; cu scurtimea vieţii
Lungile nădejdi măsoară-ţi. Numai cât am stat de vorbă,
Timpul pizmătarnic, iată, şi trecu. Trăieşte-ţi ziua
Cea de azi; în cea de mâine te încrede prea puţin!…

(„Ode”, traducere Lascăr Sebastian)

În imagine, portretul lui Horațiu realizat de Giacomo Di Chirico (foto de pe wikipedia.org)