Maria Morariu 
„Nu ţin minte când şi cum s-a născut pentru prima oară în mine ideea că orice mi se întâmplă se întâmplă spre binele meu, că, indiferent cât de dramatică, orice întâmplare e o experienţă şi orice experienţă un câştig, dar eram încă destul de mică, din moment ce nu-mi doream decât să ajung mare, când – îmi amintesc – mă consolam de orice necaz cu gândul că am mai învăţat ceva şi astfel o să cresc fără îndoială mai repede.
În orice caz nimic nu m-a clintit din ciudata mea credinţă şi dacă timpul, trecând, a reuşit totuşi să schimbe ceva, nu esenţa ideii mele a reuşit s-o schimbe, ci finalitatea ei: când mi se întâmplă un necaz mă consolez cu gândul că am mai învăţat ceva şi astfel o să îmbătrânesc fără îndoială mai încet.”
(„A fi sau a privi”, Ana Blandiana)
Copii, romantici, admiratori de poezie, revoluţionari, persoane cu un spirit civic dezvoltat, aproape orice categorie de cititor se poate regăsi în scrierile Anei Blandiana. O autoare ce a refuzat să tacă, inclusiv înainte de revoluția din 1989, în cele trei rânduri când i s-a luat dreptul de a publica, pentru ca în anii 1988-1989, numele ei să fie interzis și cărțile scoase și din biblioteci. Poeziile ei interzise au fost difuzate în mii de exemplare, scrise de mână de cititori (singurul samizdat românesc) și au fost traduse în numeroase limbi ca dovadă a cenzurii din România. Importanta revistă londoneză Index of Censorship i-a dedicat un număr special.
Cu bucurie o putem asculta şi în cadrul Conferinţelor Teatrului Naţional, în mod excepţional, ce vor avea loc duminică, 20 noiembrie, ora 11.00, la Sala Pictură. Până atunci vă invităm să vă delectaţi cu versurile scriitoarei, imaginându-vă acea voce plină de emoţie, calm, blândeţe.
***
Poate că mă visează cineva
Poate că mă visează cineva –
De aceea gesturile
Îmi sunt atât de moi
Şi de neterminate,
Cu scopul uitat
La jumătatea mişcării,
Grotesc,
De aceea contururile mi se şterg
Secundă cu secundă
Şi faptele mi se topesc…
Şi poate cel ce mă visează
E smuls din când în când
Din somn,
Trezit,
Purtat cu sila-n viaţa lui
Adevărată,
De aceea mă-ntunec
Suspendată uneori
Ca de-un fir care se topeşte de nea,
Fără să ştiu
Dacă va mai adormi vreodată
Ca să mi se mai întâmple
Ceva.
