Maria MorariuMaria Morariu
17.11.2016

Poate că mă visează cineva…

„Nu ţin minte când şi cum s-a născut pentru prima oară în mine ideea că orice mi se întâmplă se întâmplă spre binele meu, că, indiferent cât de dramatică, orice întâmplare e o experienţă şi orice experienţă un câştig, dar eram încă destul de mică, din moment ce nu-mi doream decât să ajung mare, când – îmi amintesc – mă consolam de orice necaz cu gândul că am mai învăţat ceva şi astfel o să cresc fără îndoială mai repede.

În orice caz nimic nu m-a clintit din ciudata mea credinţă şi dacă timpul, trecând, a reuşit totuşi să schimbe ceva, nu esenţa ideii mele a reuşit s-o schimbe, ci finalitatea ei: când mi se întâmplă un necaz mă consolez cu gândul că am mai învăţat ceva şi astfel o să îmbătrânesc fără îndoială mai încet.”

(„A fi sau a privi”, Ana Blandiana)

Copii, romantici, admiratori de poezie, revoluţionari, persoane cu un spirit civic dezvoltat, aproape orice categorie de cititor se poate regăsi în scrierile Anei Blandiana. O autoare ce a refuzat să tacă, inclusiv înainte de revoluția din 1989, în cele trei rânduri când i s-a luat dreptul de a publica, pentru ca în anii 1988-1989, numele ei să fie interzis și cărțile scoase și din biblioteci. Poeziile ei interzise au fost difuzate în mii de exemplare, scrise de mână de cititori (singurul samizdat românesc) și au fost traduse în numeroase limbi ca dovadă a cenzurii din România. Importanta revistă londoneză Index of Censorship i-a dedicat un număr special.

Cu bucurie o putem asculta şi în cadrul Conferinţelor Teatrului Naţional, în mod excepţional, ce vor avea loc duminică, 20 noiembrie, ora 11.00, la Sala Pictură. Până atunci vă invităm să vă delectaţi cu versurile scriitoarei, imaginându-vă acea voce plină de emoţie, calm, blândeţe.

***

Poate că mă visează cineva

Poate că mă visează cineva –

De aceea gesturile

Îmi sunt atât de moi

Şi de neterminate,

Cu scopul uitat

La jumătatea mişcării,

Grotesc,

De aceea contururile mi se şterg

Secundă cu secundă

Şi faptele mi se topesc…

Şi poate cel ce mă visează

E smuls din când în când

Din somn,

Trezit,

Purtat cu sila-n viaţa lui

Adevărată,

De aceea mă-ntunec

Suspendată uneori

Ca de-un fir care se topeşte de nea,

Fără să ştiu

Dacă va mai adormi vreodată

Ca să mi se mai întâmple

Ceva.

 

(sursa foto: radioromaniaresita.ro)