Plăcerea lucrului în „plein-air”

„… unul dintre cei mai interesanți, mai complex și mai personal postimpresionist în cadre mondiale”, îl numeşte criticul  N. Argintescu-Amza pe Lucian Grigorescu (1 februarie 1894 – 28 octombrie 1965), pictor al naturii, dar şi un desăvârşit maestru al portretelor, mai ales în perioada târzie a creaţiei sale.

Nu vreau să fac alegorie; socot că acest nivel de exprimare este desuet, depăşit, pentru că e convenţional ca sens şi discursiv ca expresie plastică. Delacroix încercase cu „Libertatea pe baricade” visul contemporanilor săi, Rosenthal crea tabloul „România rupându-şi cătuşele pe Câmpia Libertăţii”. Ei s-au servit de alegorie pentru că n-au avut de model realitatea, ci idealul… Nu m-am documentat ad-hoc, cu popasuri „pe teren” şi bloc de schiţe. Pe această temă documentarea se săvârşeşte perpetuu, confundându-se cu viaţa.

Pictură: Vedere din atelier (Acoperișuri din București)

Imagine de pe:galeriidearta.com