Pictor spaniol manierist de origine greacă, personalitate misterioasă, atât sub aspectul specificului stilului său, cât și din pricina biografiei lui incomplete, El Greco (1541 – 7 aprilie 1614) este cunoscut mai ales datorită picturilor sale pe teme religioase și ca portretist, dar contribuțiile lui în domeniul sculpturii și arhitecturii au fost, din păcate, date uitării.

Pietà
Între tablourile care compun nucleul Galeriei de Artă Europeană din cadrul Muzeului Național de Artă al României, Adorația păstorilor pictată de El Greco, de dimensiuni mai puțin obișnuite (346×137 cm), reprezintă un caz spectaculos, atât prin suprapunerea dintre gustul personal al regelui Carol I și recuperarea spectaculoasă a faimosului pictor cretan spre sfârșitul veacului al XIX-lea, cât și din perspectiva istoriei artefactului în sine, de la circumstanțele realizării lui și până la includerea în galeria regală de la București. Tabloul în cauză a făcut parte din prima selecție de opere de artă achiziționate de Carol I, în 1879, din colecția consulului Felix Bamberg, lot în jurul căruia colecția regală s-a amplificat în deceniile ulterioare. Periplul acestui tablou începe în 1810, prin demantelarea dispozitivului din care făcea parte, pe traseul către București oprindu-se la Paris pentru mai multe decenii. (Tabloul a fost achiziționat de baronul Taylor, în 1836, pentru regele Louis-Philippe, a cărui Galerie spaniolă era instalată la Muzeul Luvru. După moartea suveranului, Adorația păstorilor trece în colecția fraților Isaac&Emile Pereire (evrei portughezi), de aici fiind cumpărată de Felix Bamberg. (Vezi Francis Haskell, Rediscoveries in Art. Some Aspects of Taste, Fashion and Collecting in England and France, Phaidon Press Limited, 1980, pp. 145-146.)*
În Muzeul Național de Artă al României din București se găsesc trei opere ale lui El Greco. „Martiriul Sfântului Mauriciu” este o replică a exemplarului care se află în Mănăstirea Escurial. Autenticitatea tabloului existent în București este controversată, unii (de ex. Harold Wethey, 1967) bănuiesc că ar fi o copie executată mai târziu de fiul artistului, Jorge Manuel, el însuși pictor. Majoritatea specialiștilor (Manuel Cossio 1908, August Mayer 1938, Al. Busuioceanu 1937) consideră totuși că este vorba de o operă autentică a lui El Greco, opinie întărită prin lucrările de restaurare efectuate de Simona Predescu în anul 1993.

Martiriul Sfântului Mauriciu
„El Greco este o chemare, El Greco este o rugăciune, El Greco este un strigăt, El Greco este privirea unui deținut îndreptată spre o fereastră îndepărtată, El Greco este un pescuitor de perle„. (Jean Cocteau, 1943)
*Informaţii: historia.ro, „El Greco: Adoraţia păstorilor”
Imagini de pe picturicelebre.ro