Perfecţiunea… imperfectă

E perfectă, e zeiţă, e statuie…, dar are lipsuri. „Venus din Milo” a fost numită astfel din cauza locului unde a fost descoperită, adică pe terenul fermierului Yorgos Kentrotas,  aflat pe insula Milos din Grecia. Acest lucru se întâmpla în data de 8 aprilie 1820, iar după descoperire, francezii s-au grăbit să o achiziţioneze imediat. După ce a fost prezentată regelui, așa cum i se cuvine unei zeiţe, ea s-a stabilit la Muzeul Luvru, loc unde poate fi găsită şi azi.

Statuia din marmură măsoară 203 cm şi din păcate nu are braţe. Totuşi, exact acest detaliu a făcut-o celebră şi uşor de recunoscut. Este însă posibil ca statuia care o reprezintă pe zeiţa iubirii să fi avut la momentul descoperirii cel puţin un braţ. Rudele fermierului susţin că în momentul în care a fost descoperită, Venus avea mâna stângă şi ţinea în palmă un măr (fruct ce urma să-i fie dăruit lui Paris din Troia), fiind astfel o reprezentare a ipostazei învingătoare a zeiţei. Alte scrisori de la persoane implicate în această achiziţie a francezilor fac însă referire la braţele sale rupte, explicând în rândurile lor că acestea sunt „la această oră detaşate de trup”. Aşa s-a ajuns să se creadă că ei se aşteptau să le ataşeze la loc ulterior. Dar interpretările acestor texte diferă.

Frumoasa zeiţă nu a fost văduvită doar de braţe. Se pare că ea a avut podoabe metalice:  o brăţară, cercei, o bentiţă. Urmele unde acestea erau fixate se pot observa încă. În plus, nici piciorul stâng nu mai este complet, iar soclul îi lipseşte. Postamentul a fost descoperit pe acelaşi câmp din Milos, purtând o inscripţie care indica persoana care făcuse statuia, „Alexandros, fiul lui Menides”. Această descoperire nu i-a încântat pe oficialii francezi care credeau că statuia era mult mai veche, când, de fapt, aceasta fusese realizată în perioada Greciei Antice, iar ulterior s-a ajuns la concluzia că inscripţia de pe baza statuii ar fi putut fi atribuită unor lucrări de restaurare realizate la acesta.

Imaginea zeiţei iubirii l-a inspirat pe Octavian Paler să scrie un poem care poartă numele frumoasei din marmură.

Venus din Milo

Undeva în urma noastră trebuie să fie o insulă
unde păsările ţipă ca la începutul lumii şi
oamenii învaţă primele cuvinte, unde o femeie
descoperă arta desenînd cu degetul pe nisip
conturul umbrei iubitului ei. Undeva în urma noastră
trebuie să existe, înaintea cuvintelor şi înaintea tuturor
rănilor, trebuie să existe un cuvînt cu care am putea
mărturisi totul, sau trebuie să existe o tăcere egală
cu toate cuvintele. Trebuie să existe o apă limpede
care nu se umple de sînge cînd ţipă o pasăre sau
ne aducem aminte, trebuie să existe o apă limpede
de care să nu mă mai tem să mă spăl cu ea pe mîini
şi pe faţă şi pe urmă să mă privesc liniştit,
fără tristeţe şi fără să fiu nevoit să surîd,
uitînd ceea ce ne-a făcut vinovaţi faţă de noi înşine
şi faţă de alţii. Dar unde este această insulă,
domnule Gauguin, dacă dumneavoastră în Tahiti
n-aţi aflat decît că „a spera înseamnă aproape a trăi”?
Unde este această insulă dacă nu în noi înşine?
„Le péché c’est le Grec”, ziceaţi dumneavoastră
înainte de asta. Adică vina noastră este aceea
de a fi construit Parthenonul? De a fi sculptat
şi admirat pe Venus din Milo? Nu, domnule Gauguin,
povestea dumneavoastră mă călăuzeşte de fapt
spre concluzia că după atîtea secole şi atîtea greşeli,
după atîtea speranţe şi atîtea amînări, nu mai trebuie
să căutăm fericirea decît lîngă mîinile noastre.
Nu-i putem cere artei să se întoarcă înaintea cuvintelor
şi dacă într-o dimineaţă păsările vor trece pe ţărm
ameţite de soare şi nimeni nu va mai spune despre ele
decît că sunt nişte păsări ameţite de soare
şi dacă într-o zi valurile vor lăsa pe nisip nişte urme
ciudate şi nimeni nu va mai spune altceva despre ele
decît că valurile au lăsat pe nisip nişte urme ciudate,
atunci uitaţi-vă bine la trupul Tehurei,
poate veţi descoperi în flacăra arămie o zeiţă de marmură
recăpătîndu-şi din cele două braţe pierdute un braţ
pentru a desena, imitîndu-i pe oameni,
conturul umbrei iubitului ei,
chiar fără să ştie ce-i arta.

Imagini de pe wikipedia.org