Literatura de aziLiteratura de azi
15.05.2016

Pentru părinți

Ziua Internațională a Familiei este celebrată la data de 15 mai, în conformitate cu decizia Adunării Generale a ONU, adoptată în 20 septembrie 1993. Scopul acestei zile este de a promova valorile familiei, egalitatea, dragostea, respectul, lipsa violenței.

Noi alegem s-o celebrăm prin poezie… Două creații dedicate părinților de către Adrian Păunescu.

 

Rugă pentru părinți
Enigmatici si cuminţi
Terminîndu-şi rostul lor
Lîngă noi se sting şi mor
Dragii noştri, dragi părinţi.
Cheamă-i Doamne, înapoi
Că şi-aşa au dus-o prost
Şi fă-i tineri cum au fost
Fă-i mai tineri decît noi.
Pentru cei ce ne-au făcut
Dă un ordin, dă ceva
Sa-i mai poţi întîrzia
Să o ia de la-nceput.
Au plătit cu viaţa lor
Ale fiilor erori
Doamne, fă-i nemuritori
Pe părinţii care mor.
Ia priviţi-i cum se duc
Ia priviţi-i cum se sting
Lumînări în cuib de cuc
Parcă tac şi parcă ning.
Plini de boli şi suferinţi
Ne întoarcem în pămînt
Cît mai sîntem, cît mai sînt,
Mîngîiaţi-i pe părinţi.
E pămîntul tot mai greu
Despărţirea-i tot mai grea
Sărut mîna, tatăl meu!
Sărut mîna, mama mea!
Dar de ce priviţi aşa
Fata mea şi fiul meu
Eu sînt cel ce va urma
Dragii mei, mă duc şi eu.
Sărut mîna, tatăl meu!
Sărut mîna, mama mea!
Rămas bun, băiatul meu!
Rămas bun, fetita mea!
Tatăl meu, băiatul meu,
Mama mea, fetiţa mea!
 ***

Repetabila povară

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor…
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.

Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vreun şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga…

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Şi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.

(sursa foto: ostalbkreis.de)